Noua conducere a Iranului: o provocare minoră în fața problemelor majore
Alegerea lui Mojtaba Khamenei ca nou lider suprem al Iranului, succedându-i tatălui său asasinat, reprezintă un triumf simbolic și real pentru continuitatea conservatoare într-un moment în care regimul se confruntă cu o provocare fără precedent. Aceasta ridică întrebări cu privire la modul în care principiul ereditar se conformează ideologiei revoluționare formate în 1979, care nu a prevăzut niciodată ca funcția de lider suprem să fie transmisă de la tată la fiu.
Mojtaba Khamenei a fost candidatul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, iar la câteva ore după numirea sa oficială au fost difuzate imagini vechi care îl arătau pe acesta, la vârsta de 17 ani, pe frontul războiului împotriva Irakului. Rezultatul este încă o înfrângere pentru reformiștii care susțineau că condițiile de război impuneau amânarea deciziei, cel puțin până la organizarea unei reuniuni fizice a Adunării Experților, organismul clerical format din 88 de membri, ales pentru a alege noul lider suprem.
Hassan Rouhani, fost președinte reformist, a pus sub semnul întrebării dacă alegerile organizate de adunare nu constituie o distragere a atenției în momentul în care era esențial să se mențină unitatea națională. El a afirmat că orice anunț „ar trebui să vină la un moment potrivit, care să nu afecteze atenția publicului asupra apărării sacre”. În schimb, susținătorii lui Khamenei au argumentat că adunarea nu trebuie să se întrunească fizic pentru a vota, având în vedere amenințarea pe care o reprezintă o astfel de întâlnire.
„Numele lui Khamenei va continua”, a declarat Hosseinali Eshkevari, membru al consiliului însărcinat cu alegerea unui nou lider, cu puțin timp înainte de anunțarea oficială a rezultatului. Mojtaba Khamenei va fi probabil respins de Donald Trump, care l-a numit „inacceptabil”. Președintele SUA a insistat să joace un rol decisiv în alegere, în timp ce Israelul a amenințat că îi va ucide pe următorul lider suprem și pe cei care l-au ales.
Există forțe în Iran care consideră că predarea puterii în timp de război unui novice relativ va fi perturbatoare. Aceștia considerau că eforturile de apărare ar trebui lăsate în mâinile forțelor armate și ale lui Ali Larijani, secretarul cu mare experiență al Consiliului Suprem de Securitate Națională. Khamenei, care a fost șef adjunct al personalului tatălui său asasinat, era familiarizat cu funcționarea internă a biroului liderului suprem și este prezentat ca o versiune reînnoită a acestuia.
Iranul era condus de un consiliu de conducere tripartit temporar, din care făcea parte și președintele Masoud Pezeshkian. Sâmbătă, Pezeshkian a făcut o încercare eșuată de a restabili relațiile cu statele din Golf, cerându-le scuze pentru atacurile Iranului asupra teritoriului lor. El a anunțat că s-a decis încetarea atacurilor dacă statele din Golf nu vor permite lansarea de atacuri asupra Iranului din teritoriul lor.
Comentariile lui Pezeshkian au fost urmate de medieri din partea Rusiei, iar se aștepta un răspuns pozitiv din partea a cel puțin două state din Golf. Totuși, opoziția internă imediată față de poziția sa și atacurile continue asupra statelor din Golf au împiedicat acest lucru. Trump a postat pe Truth Social, calificând mișcarea lui Pezeshkian drept o capitulare umilitoare, un ton triumfalist care l-a subminat și mai mult pe acesta.
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a apărat scuzele, menționând că în cultura iraniană a cere scuze este „un semn de demnitate și putere”. Declarația lui Pezeshkian a fost imediat contrazisă de armata iraniană, care consideră bazele americane din Golf ca ținte legitime într-un război existențial de autoapărare. Până în prezent, 10.000 de clădiri civile au fost avariate în Iran.
Armata a respins, de asemenea, afirmația lui Pezeshkian că Garda Revoluționară Islamică a tras la voință. Larijani a clarificat poziția Iranului într-un interviu televizat, afirmând: „Le-am spus vecinilor noștri și repetăm: dacă americanilor li se pune la dispoziție o bază pe teritoriul vostru pentru a ataca Iranul de acolo, este dreptul nostru incontestabil să răspundem la aceste baze.”
El a exercitat, de asemenea, presiuni asupra statelor din Golf pentru a lua în considerare rolul bazelor, dacă considerau că Israelul era principala sursă de insecuritate în regiune și că SUA era principalul sponsor al Israelului. Larijani a adăugat: „Nu are sens ca o țară să-și declare prietenia față de noi, dar, în același timp, baza sa să fie în mâinile inamicului pentru a ataca Iranul. Țările din regiune trebuie să împiedice SUA să utilizeze teritoriul lor împotriva Iranului, altfel o vom face noi.”
Prestigiul Americii în regiune a fost distrus, iar aceste țări înțeleg acum că America nu mai este în măsură să le asigure securitatea. Surse militare au declarat că amploarea atacurilor asupra activelor americane din Golf va fi extinsă ca răspuns la atacul SUA asupra rafinăriilor de petrol și depozitelor de combustibil iraniene. Iranul a răspuns la atac reducând consumul maxim zilnic de benzină, dar a declarat că aprovizionarea este stabilă. Oficialii iranieni nu au negat că primesc ajutor în materie de informații din partea rușilor.
Diplomații occidentali afirmă că nu au observat nicio diminuare a capacității Iranului de a lansa atacuri cu drone și rachete și au avertizat că amploarea resurselor militare trimise în regiune nu sugerează că SUA intenționează să declare unilateral victoria în mod prematur. Larijani s-a arătat încrezător în interviul său televizat că societatea iraniană nu se întoarce împotriva guvernului, afirmând că planul lui Trump de a diviza țara într-un mozaic etnic va fi respins de iranieni, inclusiv de kurzi.
În ciuda furiei crescânde față de Iran pentru că și-a îndreptat o mare parte din focul său asupra statelor din Golf, majoritatea acestor guverne nu susțin încă o contraofensivă împotriva Teheranului care le-ar pune de partea SUA și a Israelului. Iranul a recunoscut că 60% din rachetele și dronele sale au fost îndreptate către statele din Golf, comparativ cu 40% către Israel.
Miniștrii de externe din Liga Arabă s-au reunit pentru a discuta opțiunile disponibile, iar un diplomat occidental a declarat: „Răbdarea lor se epuizează. Atractivitatea economiilor lor și reputația lor de stabilitate sunt distruse.” Omanul le-a spus vecinilor săi că oferta Iranului privind programul său nuclear era serioasă în cadrul negocierilor care au fost întrerupte de atacul SUA-Israel. Totuși, orice acord va trebui probabil să fie mult mai amplu și să includă un consiliu de cooperare Iran-Golful Persic.
Guvernul Emiratelor Arabe Unite a descris atacurile iraniene ca fiind brutale și neprovocate, afirmând că peste 1.400 de rachete balistice și drone au fost îndreptate către infrastructura sa. Acesta a declarat: „Aceste atacuri constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a Cartei ONU, o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a EAU și o amenințare directă la adresa securității și stabilității sale.”
Unii diplomați arabi, în ciuda rezervelor lor cu privire la rolul Iranului în regiune, consideră că riscul mai mare este ca Israelul să iasă întărit din acest război. Amr Moussa, fostul secretar general al Ligii Arabe, a declarat: „Atacul în curs asupra Iranului nu este doar o aventură israeliană în care Netanyahu a reușit să implice Statele Unite, ci o mișcare strategică planificată a Americii, în care Washingtonul a folosit Israelul ca partener regional, într-un pas important către transformarea Orientului Mijlociu, inclusiv a lumii arabe, într-o situație geopolitică regională pe care Israelul încearcă să o conducă.”
