Pacienții cu afecțiuni cronice își exprimă nemulțumirea față de efectele nefaste ale întârzierii deciziei CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Alianța Pacienților Cronici din România a trimis o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan și Curții Constituționale, în care atrage atenția asupra efectelor grave generate de ordonanța nr. 91/2025, care prevede neplata primei zile de concediu medical. Aceștia subliniază că au trecut peste 60 de zile fără un răspuns din partea CCR, în urma sesizării Avocatului Poporului, timp în care consecințele negative asupra calității vieții pacienților continuă să se amplifice.
„În numele pacienților din România și al organizațiilor care le reprezintă drepturile și interesele, ne exprimăm profunda îngrijorare și indignare față de efectele grave generate de această ordonanță. Curtea Constituțională a fost chemată să analizeze impactul și legalitatea acestei măsuri, dar au trecut peste 60 de zile fără un răspuns, iar consecințele negative asupra calității vieții pacienților continuă să se amplifice”, se precizează în scrisoare.
Ordonanța produce efecte profund nedrepte și discriminatorii, care includ:
- Descurajarea pacienților de a-și lua concediu medical atunci când sunt bolnavi, punând în pericol sănătatea publică;
- Afectarea disproporționată a persoanelor vulnerabile, cu venituri mici sau afecțiuni cronice;
- Crearea unei presiuni asupra angajaților de a merge la muncă în stare de boală, crescând riscurile de agravare a afecțiunilor și de răspândire a bolilor;
- Încălcarea dreptului fundamental la sănătate și la protecție socială.
Lipsa unei decizii rapide din partea Curții Constituționale contribuie la perpetuarea unei situații care afectează direct viața și demnitatea pacienților din România. În acest context, Alianța Pacienților Cronici solicită:
- Curții Constituționale să urgenteze pronunțarea asupra sesizării primite de la Avocatul Poporului;
- Președintelui României și Guvernului să intervină pentru corectarea de urgență a acestei situații;
- Menținerea acestei măsuri, care contravine principiilor statului de drept și angajamentelor internaționale ale României.
De asemenea, organizațiile semnatare avertizează că, în lipsa unor măsuri imediate și a unei decizii clare, se rezervă dreptul de a iniția demersuri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru apărarea drepturilor fundamentale ale pacienților afectați de această ordonanță. „Sănătatea nu poate fi tratată ca un privilegiu și nu poate fi condiționată de considerente financiare. Accesul la concediu medical trebuie să rămână un drept real, nu unul descurajat prin măsuri punitive”, se mai arată în scrisoare.
Alianța prezintă o analiză a pierderilor financiare, care evidențiază impactul ordonanței asupra calității vieții pacienților, analiză ce va fi prezentată public la nivel european. Așteptăm un răspuns public, prompt și responsabil din partea instituțiilor statului.