Primăria Medgidia anunță măsuri fiscale pentru diminuarea impozitelor
Primăria Municipiului Medgidia informează cetățenii că, în urma modificărilor legislative ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prin O.U.G. nr. 9/27.02.2026, au fost adoptate facilități fiscale destinate reducerii impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat.
1. Reducerea impozitului pe clădiri și terenuri
Conform noilor reglementări:
- Persoanele încadrate în grad de handicap grav beneficiază de o reducere de 50% a impozitului datorat pentru clădirea utilizată ca domiciliu și terenul aferent acesteia.
- Persoanele încadrate în grad de handicap accentuat beneficiază de o reducere de 25% a impozitului datorat pentru clădirea utilizată ca domiciliu și terenul aferent acesteia.
Facilitatea fiscală se acordă în baza certificatului de încadrare în grad de handicap, valabil la data solicitării.
2. Reducerea impozitului pentru mijloacele de transport
Pentru persoanele cu handicap, se acordă reducerea impozitului pentru un singur mijloc de transport, cu capacitatea cilindrică de până la 2.000 cm³, după cum urmează:
- 50% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav;
- 25% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat.
Pentru acordarea acestor reduceri, persoanele interesate trebuie să depună o cerere la Serviciul Impozite, Taxe Locale și Executare Silită, să prezinte originalul certificatului de încadrare în grad de handicap, actul de identitate și documentele de proprietate, după caz.
3. Reducerea impozitului pentru clădiri în funcție de vechimea acestora
Impozitul pe clădiri se reduce în funcție de vechimea construcției, astfel:
- Reducere de 25% pentru clădirile cu o vechime mai mare de 100 de ani;
- Reducere de 15% pentru clădirile cu o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani.
Reducerea se aplică impozitului pe clădire datorat de proprietari, conform prevederilor legale. Calculul impozitului pe clădiri, inclusiv reducerea aferentă vechimii, se realizează automat prin programul informatic al instituției, pe baza datelor din evidența fiscală.
4. Precizări privind reducerea impozitelor și taxelor locale
O.U.G. nr. 9/2026 prevede posibilitatea reducerii impozitelor și taxelor locale în cazul unităților administrativ-teritoriale care au stabilit cote adiționale la impozitele locale. La nivelul UAT Medgidia, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 327/22.12.2025, nu au fost stabilite cote adiționale, astfel că prevederile referitoare la reducerea cotelor adiționale nu sunt aplicabile.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Serviciul Impozite, Taxe Locale și Executare Silită din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia, care funcționează temporar pe str. Poporului nr. 70-72, în timpul programului de lucru afișat pe site-ul instituției.