Propunerea lui Nicușor Dan pentru redistribuirea fondurilor în București, parțial acceptată
Comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului au adoptat, joi, un amendament la legea bugetului pe 2026, care transpune parțial referendumul din București privind împărțirea banilor între Primăria Generală și sectoare. Astfel, 85% din impozitele pe venit din Capitală vor merge la bugetul PMB, iar acești bani vor fi distribuiți ulterior către sectoare.
Amendamentul vizează doar distribuirea taxelor pe venit, în timp ce referendumul propunea transferarea tuturor taxelor, inclusiv a celor pe locuințe și mașini, în gestiunea bugetului general al Bucureștiului.
150 de milioane de lei pentru planșeul Unirii
De asemenea, 150 de milioane de lei sunt alocați Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a Municipiului București pentru Sectorul 4, în vederea finanțării obiectivelor de investiții, inclusiv „Construire pasaj rutier intersecția strada Ion Iriceanu x strada Turnu Măgurele” și „Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii”. Aceste fonduri sunt destinate și altor capitole de cheltuieli prevăzute în devizele generale ale investițiilor de infrastructură.
„Amendamentul stabilește un mecanism clar și predictibil de repartizare a impozitului pe venit între municipiul București și județul Ilfov, introducând alocări directe pentru dezvoltare și consolidând rolul Consiliului General al Municipiului București, care aprobă prin hotărâre modul de distribuire a cotei de 85% între municipiu și sectoare. Amendamentul are ca obiect asigurarea resurselor financiare necesare pentru realizarea unor lucrări de infrastructură de importanță majoră pentru municipiul București, în special pentru consolidarea și reabilitarea planșeului de acoperire a râului Dâmbovița din zona Pieței Unirii, precum și pentru realizarea pasajului rutier de la intersecția străzii Ion Iriceanu cu strada Turnu Măgurele”, se arată în motivarea amendamentului.
Planșeul din zona Pieței Unirii este un element structural esențial pentru infrastructura rutieră și pentru funcționarea uneia dintre cele mai importante zone de mobilitate urbană din București, fiind tranzitat zilnic de un volum ridicat de trafic auto și pietonal. Starea tehnică a acestuia impune intervenții urgente de consolidare și reabilitare, în vederea asigurării siguranței circulației și prevenirii riscurilor structurale.
Prin urmare, alocarea sumei de 150 de milioane de lei din soldul contului prevăzut de OUG nr. 89/2025 permite accelerarea lucrărilor de infrastructură strategică și eliminarea unor vulnerabilități majore ale infrastructurii urbane, contribuind totodată la creșterea siguranței și la îmbunătățirea mobilității în zona centrală a municipiului București. Amendamentul a fost propus de Cătălin Drulă și a trecut cu 32 de voturi „pentru”. Măsura se aplică doar în anul 2026, fiind un amendament care vizează bugetul din acest an.