Reguli noi pentru apărarea consumatorilor, discutate în cadrul ședinței Guvernului
Legislația românească privind protecția consumatorilor va fi actualizată pentru a se alinia la directivele europene, conform unui proiect de ordonanță de urgență aflat pe agenda ședinței de Guvern. Noile reguli vizează, în principal, contractele pentru servicii financiare încheiate la distanță și au ca scop creșterea transparenței și protecția consumatorilor.
Proiectul prevede ca consumatorii să primească informații mai clare și mai ușor de înțeles înainte de semnarea contractelor. Actul normativ își propune, de asemenea, să evite declanșarea procedurii de infringement împotriva României.
Contracte mai transparente și drepturi extinse pentru consumatori
Noile prevederi impun comercianților să prezinte informațiile într-un mod clar și lizibil, eliminând practicile care îngreunează înțelegerea acestora. Proiectul de ordonanță interzice descrierile excesiv de lungi și complexe, imprimarea cu caractere mici și utilizarea excesivă a hiperlinkurilor, deoarece aceste metode reduc gradul de înțelegere al consumatorilor.
Consumatorii vor avea în continuare dreptul de a se retrage din contracte fără penalități și fără a fi obligați să ofere un motiv. În cazul în care acest drept nu se aplică, de exemplu, atunci când clientul solicită executarea imediată a contractului, comerciantul va fi obligat să informeze clar consumatorul înainte de începerea serviciului.
Modificări legislative și transpunerea directivelor europene
Conform notei de fundamentare, Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 va fi abrogată începând cu 19 iunie, ca urmare a abrogării Directivei 2002/65/CE. De asemenea, OUG nr. 34/2014 va fi modificată pentru a include contractele de servicii financiare încheiate la distanță, în vederea transpunerii Directivei (UE) 2023/2673.
Noile reglementări urmăresc combaterea practicilor comerciale neloiale și creșterea nivelului de protecție a consumatorilor. Proiectul interzice inducerea în eroare a consumatorilor în privința caracteristicilor de mediu sau sociale ale produselor, inclusiv aspecte legate de durabilitate, reparabilitate sau reciclare.