Stelică Hagi, director ABADL: Află adevărul despre conducta din Mamaia Nord
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a susținut o conferință de presă pe plaja din Mamaia Nord, pe 13 martie a.c., unde au fost demarate controale după descoperirea unui rezervor de gaz în dreptul terasei Lujo. În aceeași zi, ministra a adus în discuție o conductă care, conform afirmațiilor sale, deversa mizerii în Marea Neagră. Deși indignarea sa a fost justificată în cazul rezervorului de gaz, în privința conductei, informațiile de care dispunea erau incomplete. Ulterior, subalternii acesteia au confirmat că este vorba despre „evacuarea apelor de epuisment rezultate din activitățile de construcție”, adică apă curată, colectată prin intermediul conductei și deversată în mare cu aviz de la Apele Române.
Stelică Hagi, reprezentantul ABADL, a clarificat aceste aspecte în cadrul unei dezbateri inițiate de agenții economici din industria ospitalității, pe 1 aprilie. Hagi a subliniat că conducta respectivă avea aviz, dar acesta a expirat, motiv pentru care societatea solicitantă a fost sancționată. De asemenea, el a menționat că nu au mai fost descoperite pe litoral alte instalații de gaz similare cu cele de la rezervorul de gaz.
În plus, Hagi a discutat despre situația firmei care a câștigat licitația pentru plaje, aceeași care a fost depistată cu instalația ilegală, și a explicat cum a fost posibil acest lucru, aducând în discuție viitorul contractului în cauză.