Tensiuni în Parlament privind bugetul ANCOM
Bugetul ANCOM pe 2026 a generat un schimb de replici în comisia de specialitate din Camera Deputaților. Președintele comisiei, Radu Mihaiu, a declarat că, în loc să scadă, cheltuielile autorității cresc în unele cazuri chiar și cu 600%. În replică, președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, a respins criticile și a susținut că este atent la cheltuirea resurselor.
Conducerea ANCOM a fost prezentă în Parlament, în cadrul Comisiei pentru Tehnologia Informației și Telecomunicațiilor, pentru a dezbate bugetul pentru 2026. Potrivit bugetului, autoritatea va avea cheltuieli mai mari în 2026 decât calculele inițiale. La finalul anului trecut, instituția promitea tăierea a 160 de posturi și reducerea cheltuielilor, însă peste 300 de angajați vizați de concedieri au contestat deciziile în instanță. Noul buget ANCOM prevede cheltuieli mai mari decât veniturile pe care le va realiza în acest an.
Autoritatea susține însă că o bună parte a cheltuielilor reprezintă taxa pe care trebuie să o plătească la bugetul de stat și că, de fapt, cheltuielile ar fi mai mici. Reprezentanții autorității au fost întrebați despre tăierile de posturi, mai exact despre angajații vizați de disponibilizări care au contestat demersul în instanță și au revenit pe post până la pronunțarea judecătorilor.
Deputatul AUR Alin Coleșa a declarat: „Există o posibilitate foarte mare ca angajații disponibilizați în prima fază să primească salarii compensatorii sau cheltuieli de judecată. Asta ne face să credem că am putea avea un dezechilibru bugetar mult mai mare.”
Președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, a răspuns că autoritatea așteaptă încheierea procesului, iar până atunci persoanele disponibilizate vor rămâne angajate, ceea ce va duce la cheltuieli mai mari decât cele calculate inițial. „Persoanele care au fost disponibilizate și-au angajat un avocat și au contestat deciziile în instanță. Instanța a suspendat decizia. Este prematur să spunem astăzi că am pierdut sau am câștigat un proces care va dura, poate, ani de zile”, a afirmat Zgonea.
Vicepreședintele ANCOM, Vlad Bontea, a subliniat că, după apariția Legii 145/2025, care impunea tăieri de posturi și cheltuieli în cadrul autorităților autonome, „aproape toate companiile de telefonie mobilă mi-au sunat colegii și le-au făcut oferte. Din punctul meu de vedere, ANCOM a fost la un pas să se deprofesionalizeze.”
Radu Mihaiu a acuzat ANCOM că a venit cu „scăderi false” și a adus în discuție creșterile semnificative ale cheltuielilor. „De exemplu, la cheltuielile de protocol este această creștere de peste 300%, în condițiile în care toată lumea trebuie să reducă cheltuielile. Mi se pare jignitor”, a spus Mihaiu. El a menționat și creșteri de 100% pentru reclamă și publicitate, 50% pentru protecția muncii, 200% pentru pregătire profesională și 600% pentru consultanță și expertiză.
În apărarea bugetului, Zgonea a explicat că banii alocați pentru „protocol” sunt destinați participării la evenimente de profil, pentru a reprezenta România în plan extern. „Cheltuim acei bani pentru reprezentarea României. Anul acesta sărbătorim 160 de ani de când suntem membri ai Consiliului ITU. Dacă considerați că nu trebuie să ne trimitem oamenii la Doha, că România nu trebuie să fie reprezentată, puteți să tăiați cheltuielile”, a adăugat Zgonea.
Ședința în care s-a dezbătut bugetul ANCOM a fost suspendată, pe motiv că era în desfășurare și plenul Camerei Deputaților, la care aleșii trebuiau să participe.