UDMR își exprimă satisfacția față de buget, dar subliniază nevoia de reformare a statutului special al Bucureștiului
Miklos Zoltan, deputat UDMR, a salutat aspectele pozitive ale bugetului pentru 2026, dar a subliniat și problemele existente. În discursul său din plenul Parlamentului, el a evidențiat sumele record pentru investiții, dar a criticat statutul special al Capitalei, care nu contribuie la fondul de solidaritate.
„UDMR salută adoptarea bugetului pentru 2026, chiar dacă acest lucru se întâmplă cu mare întârziere, de un trimestru, după dezbateri aprinse și după ce am reușit să depășim inclusiv un impas ivit pe parcurs. UDMR a oferit soluții care să împace rigoarea fiscal-bugetară cu protejarea categoriilor sociale vulnerabile, cum ar fi pensionarii cu venituri mici și familiile care își cresc copiii cu dificultate. Aceste măsuri au fost susținute acum și mereu de UDMR”, a spus deputatul.
Miklos Zoltan a salutat, de asemenea, fixarea țintei de deficit bugetar la 6,2% din PIB, în scădere, subliniind că acest lucru permite gestionarea responsabilă a finanțelor publice. „Salutăm alocarea de sume record pentru investiții, în creștere în 2026 până la 8% din PIB pentru obiective de interes național și local”, a adăugat el.
După prezentarea aspectelor favorabile, deputatul UDMR a menționat și problemele care „au lăsat un gust amar”. „Finanțarea Bucureștiului. A reieșit încă o dată: Capitala are țară și nu invers. Ea va fi scutită de contribuția la fondul de solidaritate, care afectează, în mod absolut, toată lumea. Iar sectoarele vor fi scutite de tăierea unei părți din venituri, tăiere care afectează toate primăriile din țară cu venituri pe locuitor peste medie. Așadar, țara este solidară cu Capitala, iar Capitala cu nimeni altcineva. Problema cea mai gravă este mesajul transmis: în România este posibil să fii incompetent, lipsit de viziune și neglijent, dar vine țara și te salvează”, a afirmat deputatul UDMR.
„Este ca și cum am recompensa risipa. Un alt neajuns al construcției bugetare este reținerea la bugetul central, contrar principiului statuat în legea finanțelor publice locale, a unei părți semnificative din impozitul pe venit. De ani de zile, astfel de derogări provoacă erodarea capacității autorităților locale de a planifica pe termen lung. Avem încredere că este doar un mecanism temporar și că din anul 2027 aceste derapaje vor dispărea, astfel încât solidaritatea să vizeze pe toată lumea și impozitul pe venit să revină integral bugetelor locale”, a concluzionat Miklos Zoltan.