Un mister deasupra valurilor: drona misterioasă găsită pe plaja dintre Costinești și Tuzla
Un fragment de dronă a fost descoperit vineri după-amiază pe plaja dintre Costinești și Tuzla. Aripa a fost, cel mai probabil, adusă de curenți, conform prefectului județului Constanța.
Obiectul suspect a fost observat foarte aproape de malul Mării Negre. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, jandarmi, pompieri și specialiști pirotehniști care analizează obiectul. Din primele informații, obiectul pare a fi o bucată dintr-o dronă, cel mai probabil o aripă. Zona a fost izolată pe zeci de metri pentru siguranța localnicilor.
Accesul publicului a fost restricționat, iar oamenii sunt ținuți la distanță de forțele de ordine. Deocamdată, nu se știe cu exactitate proveniența bucății de dronă, însă autoritățile efectuează verificări. Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să ofere informații suplimentare.
În luna februarie, tot pe plaja din Tuzla, au fost identificate resturi de dronă care nu aveau inscripții vizibile. De asemenea, în februarie, pe plaja din Mamaia, au fost descoperite alte fragmente de dronă.