Un nou anticorp promite să oprească virusul Epstein-Barr, legat de scleroza multiplă și cancer
Virusul Epstein-Barr (EBV), foarte răspândit și pe care majoritatea oamenilor îl contractează fără a fi conștienți, rămâne în organism pe tot parcursul vieții. Deși, de obicei, nu cauzează probleme, acesta poate fi asociat cu boli grave, inclusiv scleroza multiplă și diverse tipuri de cancer. Cercetători din Statele Unite au descoperit anticorpi umani capabili să împiedice virusul să pătrundă în celulele imune.
O nouă strategie bazată pe anticorpi monoclonali a oprit infecția cu virusul Epstein-Barr în modele preclinice. Echipa de la Centrul de Cancer Fred Hutch din Statele Unite a anunțat că a obținut anticorpi monoclonali umani care pot împiedica virusul să pătrundă în celulele sistemului imunitar. EBV infectează aproximativ 95% din populația mondială și este asociat cu mai multe tipuri de cancer, boli neurodegenerative și alte afecțiuni cronice.
Cum au fost obținuți anticorpii
Cercetătorii au folosit un model de șoarece modificat genetic, care poartă gene umane pentru anticorpi, cu scopul de a identifica anticorpi monoclonali complet umani, pentru a evita reacțiile imune frecvente atunci când sunt utilizați anticorpi proveniți din alte specii. Echipa a vizat două antigene virale aflate la suprafața EBV: gp350, implicat în legarea virusului de receptorii celulari, și gp42, care permite pătrunderea virusului în celulele umane printr-un proces numit fuziune. Au fost identificați doi anticorpi monoclonali împotriva gp350 și opt împotriva gp42.
În etapa finală a studiului, unul dintre anticorpii monoclonali direcționați împotriva gp42 a prevenit infecția cu EBV la șoareci cu sistem imunitar umanizat expuși experimental la virus. Un alt anticorp, îndreptat împotriva gp350, a oferit protecție parțială. Analize suplimentare au identificat regiuni vulnerabile ale virusului care ar putea fi utile pentru dezvoltarea unor vaccinuri în viitor.
EBV și pacienții imunosupresați
Virusul Epstein-Barr reprezintă o problemă majoră pentru pacienții care urmează tratamente de imunosupresie după transplant. În Statele Unite, peste 128.000 de persoane sunt supuse anual transplantului de organe sau de măduvă osoasă. Actualmente, nu există terapii specifice care să prevină infectarea sau reactivarea EBV la acești pacienți. O complicație severă este reprezentată de tulburările limfoproliferative post-transplant (TLPT), un tip agresiv de limfom asociat cu infecția cu EBV care evoluează necontrolat. Prevenirea viremiei EBV ar putea reduce incidența TLPT și ar limita necesitatea scăderii imunosupresiei, contribuind la menținerea funcției grefei și la îmbunătățirea evoluției pacienților.
Copiii supuși transplantului ar putea beneficia în mod special de o astfel de terapie, deoarece o proporție mai mare dintre ei nu a fost expusă anterior la virus. Cercetătorii consideră că, în viitor, administrarea acestor anticorpi monoclonali prin perfuzie ar putea preveni apariția TLPT prin blocarea infecției și reactivării EBV la pacienții cu risc crescut.
Rolul virusului Epstein-Barr în scleroza multiplă
În ultimii ani, s-au acumulat dovezi solide că EBV joacă un rol important în dezvoltarea sclerozei multiple (SM), o boală în care sistemul imunitar atacă creierul și măduva spinării. SM afectează milioane de persoane în întreaga lume și este diagnosticată frecvent la vârsta adultă tânără. Evoluția bolii este imprevizibilă, iar simptomele variază în timp. Un studiu realizat de cercetători de la Health Research Institute – Universitatea Limerick din Irlanda a analizat modul în care infecția cu EBV ar putea contribui la declanșarea sclerozei multiple.
Rezultatele sugerează că EBV ar putea iniția boala prin modificarea comportamentului limfocitelor B, care pot pătrunde în creier și pot întreține inflamația, atrăgând limfocitele T și amplificând răspunsul imun. Blocarea precoce a acestor celule ar putea preveni sau încetini evoluția bolii. Mecanismul exact prin care virusul contribuie la apariția sclerozei multiple rămâne însă în studiu.
Factorii de risc pentru SM
Infecția cu EBV este foarte frecventă, dar nu toți cei infectați dezvoltă scleroză multiplă. Riscul este influențat de factori genetici, sex, fumat, obezitate și niveluri scăzute de vitamina D. EBV pare să joace un rol important în apariția bolii, dar nu este suficient de unul singur pentru a o declanșa. Pentru ca scleroza multiplă să se dezvolte, sunt implicați și alți factori, precum predispoziția genetică și anumiți factori de mediu.
Reactivarea virusului și alte boli asociate
Virusul infectează limfocitele B și poate rămâne inactiv în interiorul acestora toată viața. În anumite condiții, acesta se poate reactiva. Celulele infectate cu EBV au fost asociate și cu alte boli autoimune, precum lupus și diabet zaharat de tip 1, dar și cu unele tipuri de cancer atunci când controlul imun este deficitar. Cercetări recente au identificat un număr crescut de celule imune care țintesc EBV în lichidul cefalorahidian al persoanelor cu scleroză multiplă, ceea ce sugerează un răspuns imun la activitatea EBV în sistemul nervos central.
Tratamente actuale și limitările lor
Tratamentele actuale pentru scleroza multiplă reduc activitatea sistemului imunitar, fără a viza o singură cauză. Multe dintre acestea sunt imunosupresoare, ceea ce poate crește riscul de infecții, dar scade frecvența recăderilor și încetinește progresia bolii. Exemple de terapii eficiente includ anticorpi monoclonali care vizează limfocitele B, cum ar fi ocrelizumab, rituximab și ofatumumab. Aceste tratamente au îmbunătățit evoluția multor pacienți, dar pot crește riscul de infecții și pot reduce răspunsul la vaccinuri.
Cercetări și strategii viitoare
Legătura dintre EBV și scleroza multiplă reprezintă unul dintre cele mai active domenii de cercetare în prezent. Noile strategii vizează fie celulele infectate cu virusul, fie dezvoltarea unor vaccinuri sau terapii imunologice care să întrerupă procesele biologice asociate. Dacă aceste direcții se vor dovedi eficiente, tratamentul sclerozei multiple nu s-ar mai limita doar la reducerea simptomelor, ci ar putea include intervenții aplicate mai devreme în evoluția bolii sau chiar strategii de prevenire a apariției acesteia.