29 de zboruri din sau către București, afectate de conflictul din Orientul Mijlociu
Un număr de 29 de curse către sau dinspre Egipt, Israel, Dubai, Qatar, Liban și Cipru sunt anulate miercuri, din cauza evenimentelor recente din Orientul Mijlociu, conform Companiei Naționale Aeroporturi București.
Acestea includ 14 decolări și 15 aterizări ale unor zboruri operate de Anima Wings, El Al-Israel Airlines, Fly One România, FlyDubai, Hisky Europe, Qatar Airways, Ryanair, TAROM și Wizz Air Malta.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a recomandat cetățenilor români care au călătorii planificate către Israel sau statele limitrofe afectate direct de conflict să anuleze sau să reprogrameze aceste deplasări pentru o dată ulterioară.
Sâmbătă dimineața, Israelul și Statele Unite au lansat atacuri împotriva Iranului, raportându-se explozii în Teheran și în alte orașe, precum Tabriz și Isfahan. Iranul a ripostat prin lansarea de rachete și drone împotriva bazelor militare americane din Bahrain, Qatar și Emiratele Arabe Unite, precum și împotriva centrelor militare de pe teritoriul israelian.