Ministrul Educației adresează un mesaj elevilor: ce schimbări ar putea interveni în examenul de clasa a VIII-a în viitor
Ministrul Educației, Mihai Dimian, le-a transmis elevilor care susțin evaluările naționale să învețe, în timp ce părinții sunt încurajați să îi susțină. În cadrul unui interviu, ministrul a declarat că examenul de la finalul clasei a VIII-a ar putea suferi modificări în viitor, pentru a contura mai clar profilul elevului. Printre scenariile analizate se numără introducerea unor noi materii sau o formulă de calcul care să țină cont de mediile din anii anteriori.
„Să învețe și, de asemenea, părinții lor să îi încurajeze să învețe. Profesorii să lucreze cu ei atât pentru pregătirea evaluărilor, cât și după. După ce va fi prezentată această imagine de moment, să vadă ce aspecte sunt de îmbunătățit”, a fost mesajul ministrului Educației.
Scenarii pentru examenul din clasa a VIII-a
Întrebat dacă evaluarea pentru elevii de clasa a VIII-a ar putea fi schimbată, Mihai Dimian a explicat că se analizează mai multe variante, inclusiv introducerea unor noi materii sau o formulă de calcul prin care nota finală să țină cont de mediile din clasele a VII-a și a VIII-a. Totuși, el a subliniat că, până atunci, este necesară o standardizare a rezultatelor la nivel național, deoarece există diferențe semnificative între notele examenelor și mediile de la clasă.
„Este nevoie, la un moment dat, să vedem nivelul la care se află elevii noștri într-un mod standardizat. Dacă v-ați uitat la rezultatele evaluărilor, comparativ cu mediile anuale, există diferențe mari. Uneori chiar de trei puncte. Drept urmare, pare că notele pe care le acordăm și mediile nu sunt standardizate la nivel național. Lucrăm la o reformă a standardelor, astfel încât o medie de cinci dintr-o anumită localitate să reprezinte aproximativ același lucru cu o medie de cinci din altă școală”, a explicat Mihai Dimian.
Ministrul a adăugat că, dacă sistemul se standardizează, admiterea în liceu ar putea lua în calcul nu doar media la evaluarea națională, ci și mediile din clasele a VIII-a și a VII-a sau mai multe discipline. „Poate că a evalua doar la două discipline nu reprezintă un profil al elevului pentru o anumită specializare”, a punctat el.
Mesaj pentru profesori
Ministrul le-a mulțumit profesorilor pentru că nu au blocat desfășurarea examenelor și simulărilor din acest an, după ce sindicatele anunțaseră proteste: „Le mulțumesc profesorilor pentru efortul pe care l-au făcut și pentru că un număr mare de elevi a parcurs acest exercițiu, oferind rezultatele în timp, pentru a putea beneficia de această experiență.”