Curtea de Apel Constanța anulează condamnarea pentru dare de mită
Verdict final într-un dosar de dare de mită! Judecătorii Curții de Apel Constanța au anulat o decizie a Tribunalului Constanța prin care un conducător auto fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executare efectivă pentru că a încercat să corupă un polițist din cadrul IPJ Constanța cu suma de 200 de euro.
Inculpatul, Ionel S., a fost oprit în trafic la finele lunii decembrie 2024, după ce nu a respectat obligația de a opri la indicatorul „STOP” amplasat la trecerea la nivel cu calea ferată. În timpul verificărilor, agentul de poliție a constatat că inspecția tehnică periodică a autoturismului era expirată, iar Ionel S. i-a oferit 200 de euro pentru a evita sancțiunile legale și reținerea certificatului de înmatriculare.
Tribunalul Constanța a decis condamnarea acestuia la 2 ani de închisoare cu executare și confiscarea sumei de 200 de euro. Judecătorii au subliniat că inculpatul a avut multiple condamnări în străinătate, inclusiv pentru infracțiuni la regimul rutier. Tribunalul a considerat că „funcțiile pedepsei nu pot fi atinse decât prin scoaterea imediată a inculpatului din societatea ale cărei valori le-a desconsiderat”.
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, care a anulat hotărârea tribunalului și a decis condamnarea bărbatului la închisoare cu suspendare. Curtea de Apel a reținut că, deși infracțiunea prezintă un grad ridicat de gravitate, este necesară o reevaluare a modalității de executare a pedepsei, ținându-se cont de circumstanțele personale ale inculpatului.
Judecătorii au subliniat importanța situației familiale a inculpatului, menționând că executarea efectivă a pedepsei ar avea consecințe semnificative asupra copilului minor al acestuia. De asemenea, au apreciat atitudinea procesuală a inculpatului, care a recunoscut fapta și a contribuit la desfășurarea rapidă a procesului penal.
Curtea de Apel a concluzionat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în penitenciar, iar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere permite un control efectiv asupra conduitei inculpatului pe o perioadă extinsă. Astfel, instanța a decis să condamne bărbatul la 2 ani de închisoare cu suspendare și l-a obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile.
Cazul este acum închis.