Transformări radicale în vreme: ploi și vânt intens pe întreg teritoriul
România se pregătește pentru o scădere semnificativă a temperaturilor în următoarele zile, după o perioadă cu maxime de până la 30 de grade Celsius în sudul țării. Ploile vor afecta treptat toate regiunile, iar la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se așteaptă lapoviță și ninsoare, însoțite de intensificări ale vântului cu rafale de până la 90 km/h.
Informarea meteorologică este valabilă din 11 octombrie, ora 03:00, până pe 13 octombrie, ora 10:00. Vremea se va răci duminică, 11 octombrie, în regiunile vestice și nord-vestice, iar de luni, 12 octombrie, și în restul zonelor. Duminică, ploile se vor extinde dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Luni, precipitațiile vor fi mai intense în jumătatea de sud-est a teritoriului, având caracter de aversă și fiind însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice.
Cantitățile de apă acumulate vor fi, în general, de 15 – 20 de litri pe metru pătrat, iar pe alocuri vor depăși 30 de litri pe metru pătrat.
Lapoviță și ninsoare la munte
Luni, 12 octombrie, în special în Carpații Meridionali, se așteaptă precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare la altitudini de peste 1.500 de metri. Temporar, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 45 – 50 km/h, local în regiunile estice și sud-estice. La altitudini mari, în special în Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor ajunge la 70 – 90 km/h.
Vremea în București
Duminică, 11 octombrie, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Seara, cerul se va înnora treptat și va ploua temporar. Temperatura maximă va fi de 28 – 29 de grade, iar cea minimă de 13 – 14 grade.
Luni, 12 octombrie, vremea se va răci semnificativ. Cerul va fi noros și va ploua aproape continuu, cu acumulări de apă de 20 – 30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare, când rafalele vor putea atinge 45 km/h. Temperaturile maxime vor ajunge la 15 – 16 grade, iar minimele vor coborî la 9 – 10 grade.
În intervalul 11 octombrie, ora 03:00 – 13 octombrie, ora 10:00, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de informare meteorologică pentru ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului.