Întârzierea deschiderii A0 Nord
Circulația pe A0 Nord pe tronsoanele Afumați – Pantelimon – Cernica nu s-a deschis, așa cum anunțase un oficial din Ministerul Transporturilor, însă va avea loc până la finalul anului, conform informațiilor furnizate de Consiliul Județean Ilfov.
În urmă cu câteva zile, Horațiu Cosma, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, declarase că, începând cu data de 26 octombrie, se va circula pe ambele sectoare ale A0 Nord, între Afumați, Pantelimon și conexiunea cu Autostrada A2, spre Constanța. Totuși, conducerea CNAIR a precizat că „mai sunt lucrări de făcut”.
„Se va deschide circulația pe A0 – pe tronsoanele Afumați – Pantelimon și Pantelimon – Cernica (A2) până la finalul anului. Asta înseamnă aproape 13 km de autostradă, care vor fluidiza traficul în regiunea Ilfov – București”, a comunicat Consiliul Județean Ilfov. Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a subliniat importanța acestui nou drum pentru zeci de mii de familii care tranzitează Ilfov – București spre școli, grădinițe și locuri de muncă.
„Acest nou drum, construit de CNAIR, se conectează la drumurile județene construite de noi, în Ilfov, la celelalte autostrăzi – A2, A1, A3, dar și la DN1. O familie care locuiește în estul județului, în Pantelimon, Brănești, Cernica, Petrăchioaia, Afumați, va avea la dispoziție A0, DJ100, curând și DJ301, va avea puncte cheie prin care va ajunge pe A2, pe A0 și pe Centura Capitalei. Astfel, timpii de trafic vor fi reduși semnificativ”, a declarat Thuma.
Pe data de 20 octombrie, Horațiu Cosma anunța că, luni, 26 octombrie, se va deschide circulația pe ambele sectoare ale A0 Nord. „Luni, 26 octombrie, deschidem circulația pe încă 13 km din Autostrada Capitalei A0 Nord! Vești bune pentru șoferii din București și Ilfov: luni deschidem circulația pe ambele sectoare ale A0 Nord, între Afumați, Pantelimon și conexiunea cu Autostrada A2, spre Constanța”, a spus Cosma.
După ce inaugurarea nu a avut loc, Cosma a declarat că este vorba despre o decizie politică și a acuzat conducerea CNAIR și pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, că au hotărât să mai tragă de timp câteva zile. Oficialii CNAIR au menționat că „mai sunt lucrări de făcut”, fără a avansa un termen precis.
„Astăzi trebuia să circulăm pe A0 Nord, între Afumați și Cernica. Planul era făcut, lucrările erau pe ultimii câțiva metri, iar deschiderea circulației era pregătită. Dar Grindeanu și Pistol au spus „NU”. Au decis să mai tragă de timp câteva zile. Au decis că orgoliile lor politice sunt mai importante decât timpul pierdut în trafic, decât nervii și decât siguranța zecilor de mii de oameni care așteaptă să poată circula pe o autostradă modernă în jurul Bucureștiului”, a adăugat Cosma.
Odată cu inaugurarea loturilor 3 (Afumați – Pantelimon) și 4 (Pantelimon – Cernica), se va putea circula pe aproximativ 13 kilometri din Autostrada Capitalei A0 Nord.