Radu Marinescu dezvăluie reluarea unui proiect esențial pentru legea împotriva femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat luni semnarea proiectului de ordin comun care inițiază mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. „La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi”, a declarat Marinescu.
Prin acest proiect de ordin comun, care implică Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se va urmări procesul de la debutul acestuia până la finalizare, prin culegerea de date. Radu Marinescu a subliniat importanța aplicării legii odată ce aceasta a fost adoptată, afirmând că este esențial să se combată ferm fenomenele infracționale.
Acesta reprezintă un prim proiect deblocat la revenirea sa în funcția de ministru al Justiției.