Colaborare pe frontul investițiilor în Constanța
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, a avut astăzi o întâlnire cu ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, pentru a analiza proiectele de investiții în diferite stadii de implementare în municipiul Constanța și în județ. Discuțiile s-au concentrat pe continuarea lucrărilor la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, pentru care viceprimarul a mulțumit ministrului pentru sprijinul acordat.
Printre proiectele evidențiate pentru continuare și finalizare se numără Stadionul „Gheorghe Hagi”, Bulevardul Madrid și Sala Polivalentă. Finanțarea de la bugetul de stat este considerată esențială pentru aceste investiții.
„Constanța are nevoie de parteneriate solide și de sprijin guvernamental pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele de dezvoltare. Obiectivul nostru este clar: să asigurăm continuitatea investițiilor și să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca proiectele așteptate de constănțeni să fie finalizate cât mai repede!”, a declarat Costin Răsăuțeanu.
Citește și: Licitația pentru construirea pasajului de la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu, contestată. Viceprimarul Costin Răsăuțeanu: Pasajul se va construi. Nu abandonăm. Nu dăm înapoi.