O nouă revoluție în gândirea economică
Discuțiile recente privind măsurile de reducere a deficitului bugetar au generat o serie de soluții originale, puțin sau deloc încercate în alte state ale Uniunii Europene. În căutarea de noi surse de venituri la buget, responsabilii politici au propus impozite nestandard, precum taxa de solidaritate sau taxa pe tranzacții financiar-bancare, alăturându-se altor măsuri deja în vigoare, precum taxa pe stâlp. Aceste invenții, cu randament incert, riscă să genereze nemulțumiri în rândul sectoarelor și grupurilor sociale afectate.
Un alt aspect semnificativ este frecvența modificărilor fiscale. Conform studiului „Modificările noului Cod fiscal: inventar și impact (2015-2023)” elaborat de The Tax Institute, în perioada menționată au fost introduse 554 de modificări prin 107 acte normative. O abordare mai simplă ar fi replicarea sistemului fiscal din alte state în tranziție care au avut succes în stabilizarea macroeconomică, cum ar fi Polonia.
Polonia, având un context macroeconomic similar cu România, funcționează cu venituri bugetare de circa 42% din PIB și cheltuieli de aproximativ 48% din PIB, comparativ cu România, care are venituri de circa 33% din PIB și cheltuieli de 42% din PIB. Capacitatea fiscală superioară a Poloniei se reflectă și în alte aspecte, cum ar fi: Polonia este stat membru al OECD, în timp ce România nu; Polonia alocă cheltuieli de apărare de peste 4% din PIB, comparativ cu România, care depășește cu greu 2% din PIB; și Polonia are un rating de A- din partea agențiilor Standard & Poor’s și Fitch, cu trei trepte peste ratingul BBB- atribuit României.
Diferența de capacitate fiscală dintre cele două țări poate fi explicată prin faptul că în Polonia contractul social nescris dintre cetățeni și stat funcționează mai bine, cetățenii fiind dispuși să contribuie mai mult la buget, conștienți că statul va oferi servicii sociale de calitate superioară. Aceasta se leagă de educația de bază primită din familie și școală.
Comparând sistemul de impozitare, se observă că România impozitează mai puțin atât capitalul, munca, cât și consumul. De exemplu, cota standard a impozitului pe profit este de 19% în Polonia, față de 16% în România. Impozitul pe salarii este de 12% în Polonia pentru salariile mici și 32% pentru cele ce depășesc 10.000 zloți/lună, comparativ cu 10% pentru toate salariile din România. Dividendele sunt taxate cu 19% în Polonia, fără deduceri, față de doar 10% (sau mai puțin) în România. Contribuțiile sociale totale (angajat + angajator) sunt de 43% în Polonia, față de 37,75% în România. Cota standard a TVA este de 23% în Polonia, comparativ cu 19% în România.
Aceste exemple demonstrează că fiscalitatea din România nu este excesivă, conform unei analize obiective. Problema constă în faptul că în România analizele sunt rareori obiective, analiștii economici acționând adesea ca lobby pentru sectorul de afaceri.
Taxa de solidaritate, una dintre propunerile actuale, este de fapt o formă de impozit progresiv, având denumirea mai acceptabilă pentru public. În realitate, impozitul progresiv există în multe economii liberale, inclusiv în Marea Britanie din 1842 și în SUA din 1862. Concluzionând, România ar trebui să evite experimentele în materie de fiscalitate și să adopte modele care au funcționat cu succes în alte țări.
