George Enescu: Povestea și operele maestrului muzicii românești, admis la Conservatorul din Viena la doar 7 ani
George Enescu a rămas un reper al muzicii universale, un nume care transcende granițele și timpul. Geniu precoce, compozitor vizionar, violonist de o sensibilitate rară și pedagog care a inspirat generații întregi, Enescu a transformat sunetele folclorului românesc într-un limbaj artistic de valoare universală. Viața sa, împărțită între modestia copilului născut la sat și strălucirea marilor scene ale lumii, este povestea unei personalități care a demonstrat că muzica poate fi cea mai puternică punte între culturi.
Originile unui geniu
George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni (astăzi „Liveni-Vârnav”, județul Botoșani). Copil precoce, cu o sensibilitate aparte, a intrat în contact cu vioara încă de la vârsta de patru ani. La vârsta de 5 ani, Enescu a avut primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea compozitorului român Eduard Caudella. Alintat „Jurjac” de către guvernanta sa, Lydie Cedre, aceasta a avut o importanță majoră în dezvoltarea lui Enescu, începând cu vârsta de 6 ani.
La doar 7 ani, a fost admis la Conservatorul din Viena, unde a fost considerat un copil-minune. Între anii 1888 și 1894, George Enescu a studiat acolo, având drept mentori pe Siegmund Bachrich, Josef Hellmesberger Junior (vioară), Ernst Ludwig (pian) și Robert Fuchs (armonie, contrapunct și compoziție). În mod excepțional, Enescu a beneficiat de un regim special adaptat vârstei și talentului său, fără a urma rigorile normale ale studenților maturi.
La recomandarea profesorului de pian, George Enescu a fost trimis de familie să studieze la Paris, între anii 1895-1899, după absolvirea Conservatorului din Viena cu medalie de argint, unde și-a perfecționat studiile sub îndrumarea unor profesori renumiți, precum Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet și Gabriel Faure la compoziție.
Enescu, un artist complet
George Enescu a fost un muzician complex. A fost un interpret de o sensibilitate rară, recunoscut pentru sobrietatea și profunzimea execuției sale. Totuși, cea mai importantă moștenire rămâne opera sa componistică. Enescu a scris muzică simfonică, de cameră, vocală și instrumentală, într-un stil original, în care influențele romantice și moderne se împletesc cu elemente din folclorul românesc.
Debutul în compoziție
Pe 6 februarie 1898, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, George Enescu își face debutul în calitate de compozitor cu Suita simfonică „Poema Română”. Începând cu același an, Enescu predă lecții și oferă recitaluri de vioară la București, sub admirația Reginei Elisabeta a României, care îl invita adesea la Castelul Peleș din Sinaia.
În anii de început ai Primului război Mondial, George Enescu rămâne în București și dirijează „Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven” pentru prima dată în audiție integrală în România. De asemenea, are loc prima ediție a Concursului de compoziție George Enescu, în cadrul căruia compozitorul oferea premii câștigătorilor din veniturile proprii.
Cele mai cunoscute opere ale lui George Enescu
Opera „Oedip”, creată între anii 1921-1931, este una dintre cele mai apreciate lucrări ale lui Enescu. Premiera operei a avut loc la Paris pe 13 martie 1936, având un succes impresionant. Enescu a dedicat această operă Mariei Tescanu Rosetti, cu care s-a căsătorit în 1937.
„Rapsodiile Române” (numărul 1 și 2, 1901-1902) sunt două capodopere inspirate din muzica populară românească, prima având un caracter exuberant și dansant, iar a doua o expresivitate melancolică. „Simfonia a III-a” (1916–1918) este considerată una dintre cele mai valoroase simfonii ale secolului XX, remarcându-se prin monumentalitate și forță dramatică. Alte lucrări importante includ Suite pentru orchestră, Simfoniile nr. 1, 2 și 4, precum și Sonata a III-a pentru vioară și pian „în caracter popular românesc” (1926), care transpun spiritul folclorului românesc într-un limbaj cult.
Ultimii ani din viața lui Enescu
În ultimii ani de viață, George Enescu a continuat să compună, lucrând la „Cvartetul de coarde Nr. 2”, „Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste” și schițând mai multe „Simfonii” (Nr. 4 și 5) rămase neterminate, orchestrate ulterior de Pascal Bentoiu. Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, Enescu s-a exilat definitiv la Paris, dar a continuat să dețină funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România până în 1949.
George Enescu s-a stins din viață în noaptea dintre 3 spre 4 mai 1955, în locuința sa din Paris, fiind înmormântat în cimitirul Pere-Lachaise. Muzeul Național „George Enescu” prezintă publicului expoziții permanente care ilustrează viața și operele marelui muzician în mai multe locații, inclusiv Palatul Cantacuzino București și Casa Memorială George Enescu din Sinaia.
