Atac terifiant în Covasna: o mamă, rănită de un urs în drum spre școală cu copilul ei
O femeie din județul Covasna a fost rănită grav după ce a fost atacată de un urs în timp ce își ducea fiul la școală. Incidentul a avut loc în satul Zălan, comuna Bodoc, în momentul în care femeia și copilul se deplasau pe stradă și au observat un urs apropiindu-se.
Copilul a reușit să fugă și să se adăpostească în curtea unui vecin, în timp ce mama a încercat să se îndepărteze în direcția opusă. Cu toate acestea, ursul s-a repezit după ea și a atacat-o. Femeia nu a suferit mușcături, dar a fost grav rănită de ghearele animalului, având leziuni profunde în zona coapsei, a șoldului și pe brațe. Localnicii, atrași de strigătele sale de ajutor, au intervenit și au salvat-o, iar aceasta a fost transportată la spital pentru a fi operată de urgență.
După atac, ursul a fugit și nu a mai fost găsit. Autoritățile monitorizează zona și au montat o capcană pentru a prinde animalul. Primarul comunei, Fodor István, a declarat că a luat decizia de a împușca orice urs care apare pe străzi, afirmând: „Eu nu stau să tranchilizez și să relochez niciun urs. Dacă este pe stradă, în localitate, va fi împușcat direct.” El a subliniat că nu se poate continua să se asculte de ONG-uri în detrimentul siguranței comunității. Primarul consideră că urșii dominanți ocupă teritorii mari în păduri, iar cei mai mici vin în localități, punând astfel în pericol locuitorii.