Austria expulzează patru diplomați ruși bănuiți de spionaj
Austria a anunțat vineri expulzarea a patru diplomați ruși, suspectați de activități de spionaj. Trei dintre aceștia activau la Ambasada Rusiei din Viena, iar al patrulea era acreditat pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Autoritățile austriece i-au declarat persona non grata, invocând desfășurarea unor activități incompatibile cu statutul lor diplomatic. Ministerul austriac de Externe a precizat că măsura a fost luată în conformitate cu articolul 9 al Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice.
Cei patru diplomați ruși „au fost somați să părăsească teritoriul austriac”, conform Ministerului de Externe de la Viena, condus de liberala Beate Meinl-Reisinger. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Austria a expulzat 18 diplomați ruși, inclusiv pe cei patru vizați de măsura anunțată vineri.
Rusia are trei misiuni diplomatice la Viena: una bilaterală, una pe lângă OSCE și a treia pe lângă Organizația Națiunilor Unite, având peste 200 de diplomați acreditați. Austria, ca țară neutră și membră a Uniunii Europene, sprijină Ucraina în apărarea sa împotriva agresiunii ruse, oferind ajutor umanitar și civil, dar nu și militar. De asemenea, contribuie la finanțarea Ucrainei și găzduiește zeci de mii de refugiați ucraineni, majoritatea în Viena.
Capitala Austriei, care găzduiește numeroase organizații internaționale, este considerată de decenii un important centru de spionaj.