Ayatollahul sub presiune: Ali Khamenei, gardianul necruțător al revoluției iraniene, se confruntă cu o situație pe care a evitat-o cu disperare
Când a apărut în public pentru prima dată în cinci ani, în octombrie 2024, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Hosseini Khamenei, a transmis un mesaj fără compromisuri. Israelul „nu va rezista mult”, a declarat el în fața a zeci de mii de susținători într-o moschee din Teheran, într-o predică de vineri. „Trebuie să ne opunem inamicului, consolidându-ne credința neclintită”, a spus atunci bărbatul de 84 de ani. Cu câteva zile înainte, Israelul îl ucisese pe Hassan Nasrallah, secretarul general veteran al Hezbollah, cu bombe uriașe aruncate asupra sediului mișcării islamiste militante din Beirut. Asasinatul a fost o lovitură personală pentru Khamenei, care îl cunoștea pe Nasrallah de zeci de ani.
Ofensiva aeriană israeliană împotriva Iranului, lansată vineri, a provocat o reacție din partea Teheranului, care a lansat o serie de rachete și drone asupra Tel Avivului, dar niciuna dintre acestea nu a putut opri atacurile israeliene. Apărarea aeriană a Iranului s-a dovedit a fi ineficientă, iar coaliția de miliții islamiste construită de Khamenei pentru a descuraja Israelul este practic distrusă. Khamenei are acum puține opțiuni viabile – o situație pe care acest revoluționar prudent, pragmatic, conservator și nemilos a căutat întotdeauna să o evite.
Fiu al unui cleric puțin important, născut în orașul sfânt Mashhad, din estul Iranului, Khamenei a făcut primii pași ca radical în atmosfera febrilă de la începutul anilor 1960. Șahul de atunci, Mohammad Reza Pahlavi, lansase un proiect de reformă major, respins de clerul conservator al țării. Ca tânăr student religios în Qom, Khamenei s-a impregnat de tradițiile islamului șiit și de gândirea radicală a liderului emergent al opoziției conservatoare, ayatollahul Ruhollah Khomeini. La sfârșitul anilor 1960, Khamenei conducea misiuni secrete pentru Khomeini, care fusese exilat, și organiza rețele de activism islamist.
Khamenei a fost influențat și de alte curente. Deși admirator al literaturii occidentale, tânărul activist era impregnat de ideologiile anticoloniale ale vremii și de sentimentul antioccidental. A tradus lucrările lui Sayyid Qutb, un egiptean care avea să inspire generații de extremiști islamiști. Închis de temutele servicii de securitate iraniene, Khamenei a participat la protestele din 1978, care l-au convins pe șah să fugă și i-au permis lui Khomeini să se întoarcă. Protejat al lui Khomeini, el a urcat rapid în ierarhia regimului radical care a preluat puterea și, în 1981, a câștigat alegerile pentru funcția de președinte.
Când Khomeini a murit în 1989, Khamenei a fost ales succesorul său, după modificarea constituției pentru a permite unei persoane cu calificări clericale mai reduse să preia funcția. Khamenei a folosit rapid noile puteri pentru a-și consolida controlul asupra aparatului statului postrevoluționar iranian. Una dintre principalele baze de putere era Garda Revoluționară Islamică (IRGC), o forță militară, socială și economică puternică. Khamenei a căutat să își găsească aliați și clienți puternici.
Pe parcursul anilor 1990, el și-a consolidat puterea, eliminând oponenții și recompensând loialii. Chiar și poeții despre care vorbea admirativ au fost vizați de serviciile de securitate. Disidenții din străinătate au fost vânați, iar relația cu Hezbollah a fost consolidată. Khamenei a promovat în mod pragmatic principiile regimului, menținând un echilibru între reformiști și conservatori. Deși sceptic față de acordul nuclear din 2015, nu s-a opus punerii sale în aplicare.
Valurile succesive de tulburări și eforturile de reformă au fost întâmpinate cu represiuni violente, iar deteriorarea situației economice a amplificat nemulțumirea populară. În străinătate, Khamenei a investit masiv în axa rezistenței – Hamas, Hezbollah, mișcarea Houthi și miliții islamice din Siria și Irak. Aceasta a părut o tactică inteligentă, dar s-a prăbușit sub greutatea atacurilor israeliene.
Khamenei trăiește într-un complex din Teheran și subliniază un stil de viață modest, deși unii sceptici contestă autenticitatea acestuia. De mai bine de trei decenii la putere, el a încercat să gestioneze presiunile conflictuale din Iran și să păstreze moștenirea lui Khomeini. Acum, în fața bolii și a speculațiilor privind succesorul său, Khamenei se confruntă cu cea mai mare provocare a carierei sale, iar brutalul exercițiu de echilibru ar putea să ia sfârșit în curând.
