Captură spectaculoasă: hoții de combustibil surprinși în acțiune, poliția deschide focul pentru a-i imobiliza
Trei persoane au fost prinse în flagrant în timp ce sustrăgeau combustibil dintr-un camion staționat pe centura ocolitoare a municipiului Alexandria. Incidentul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 septembrie, iar poliția a intervenit utilizând armamentul, trăgând în plan vertical.
Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Alexandria a surprins două persoane care sustrăgeau combustibil din rezervorul camionului. O a treia persoană a fost identificată în apropiere, supraveghind zona pentru a-i avertiza pe ceilalți doi în cazul în care se apropia cineva.
La apariția polițiștilor, cei trei au încercat să fugă de la fața locului, iar agenții au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical. Aceștia au fost imobilizați rapid și reținuți.
Ulterior, sâmbătă, cei trei au fost prezentați instanței de judecată, iar un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alexandria a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, dispunând arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.