CCR a decis că termenele pentru evaluarea măsurilor de siguranță din Codul de procedură penală trebuie să fie obligatorii
Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 250 ind. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale, cu condiția ca termenele de verificare de către procuror și judecător a măsurilor asigurătorii să fie considerate imperative și nu doar recomandative.
Art. 250 ind. (2) din Codul de procedură penală prevede că, pe parcursul întregului proces penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată trebuie să verifice periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale și de un an în cursul judecății, dacă există temeiuri pentru menținerea măsurii asigurătorii. Acestea pot include menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.
Curtea Constituțională a stabilit că interpretarea termenelor din art. 250 ind. (2) ca fiind recomandative permite menținerea sine die a măsurilor asigurătorii, ceea ce poate duce la perioade disproporționate în raport cu scopul urmărit, respectiv garantarea executării pedepsei sau a confiscării bunurilor, contravenind astfel dreptului de proprietate privată.
De asemenea, Curtea a subliniat că verificarea măsurilor asigurătorii are o dimensiune procedurală, iar calificarea acestor termene drept recomandative contravine dreptului la un proces echitabil.
Referitor la natura termenelor de 6 luni și 1 an prevăzute de lege, Curtea a reținut că interpretarea lor ca termene de recomandare contravine regulilor stabilite de jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Aceste reglementări impun ca măsurile procesuale de indisponibilizare a bunurilor să fie temporare și revizuite de organele judiciare înainte de soluționarea cauzelor.
Curtea a menționat că starea de incertitudine creată de întârzierile autorităților în evaluarea măsurilor asigurătorii este un factor esențial în aprecierea proporționalității acțiunilor statului.
Calificarea termenelor ca recomandative impune o sarcină excesivă asupra titularilor dreptului de proprietate, contravinând scopului de ordine publică al măsurilor asigurătorii. Curtea a reținut că prelungirea acestora pe perioade nedeterminate contravine dreptului la un proces echitabil.
În ceea ce privește sancțiunea pentru nerespectarea termenelor, Curtea a constatat că absența unei reglementări legislative specifice sugerează că se aplică dispozițiile art. 268 din Codul de procedură penală, care prevăd consecințele nerespectării termenului.
Curtea a stabilit că termenele pentru verificarea măsurilor asigurătorii vor începe să curgă de la data pronunțării încheierilor prin care sunt dispuse aceste măsuri, aspect care rămâne o problemă de interpretare și aplicare a legii, nu de constituționalitate.