Daniel Learciu, în continuare în spatele gratiilor
Daniel Learciu, arestat împreună cu doi procurori constănțeni în dosarul de corupție care a marcat justiția de la malul mării, a solicitat înlocuirea măsurii preventive actuale cu una mai blândă. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) nu au fost de acord cu motivele invocate de inculpat în cererea sa, motiv pentru care aceasta a fost respinsă.
În cadrul termenului de miercuri, Learciu a cerut înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau cu cea a controlului judiciar, care este cea mai puțin restrictivă. După deliberare, instanța supremă a respins cererea, considerând-o nefondată. Astfel, Learciu rămâne în arest.
În minuta instanței se menționează: „Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Learciu Dumitru Daniel de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 23 septembrie 2026”.
Acuzațiile
Procurorii de la Parchetul General l-au acuzat pe Learciu că, în perioada decembrie 2025 – aprilie 2026, a remis, în mai multe rânduri, suma totală de aproximativ 110.000 euro și bunuri unui procuror (Gigi Valentin Ștefan), abuzând de influența reală și autoritatea conferite de funcția deținută. Această acțiune a avut scopul de a-l determina pe magistratul procuror să exercite influență asupra unor funcționari publici sau alte persoane cu atribuții decizionale.
La data de 14 mai 2026, lui Dumitru Daniel Learciu i-a fost adusă la cunoștință calitatea procesuală de suspect, iar acesta a declarat că nu recunoaște fapta reținută în sarcina sa. De asemenea, în biroul procurorului Gigi Valentin Ștefan au fost găsiți bani, iar 30.000 de euro au fost descoperiți într-o mașină a acestuia.