De ce Europa ar putea continua să se confrunte cu provocări în sectorul gazelor naturale, chiar și în absența unei crize de aprovizionare
Prețurile gazelor naturale în Europa au crescut din nou în urma întreruperilor din lanțurile de aprovizionare cu gaz natural lichefiat (GNL), legate de tensiunile din Orientul Mijlociu. Aceasta se întâmplă în momentul în care Uniunea Europeană (UE) intră în faza finală a planului său de eliminare treptată a gazelor rusești. Deși amploarea întreruperii fizice este limitată comparativ cu pierderile fluxurilor din conductele rusești din 2021 și 2022, reacția prețurilor a fost disproporționat de mare. Acest contrast indică o schimbare în modul în care riscul este transmis în sistemul european de gaze.
Prin renunțarea la gazul rusesc, UE și-a redus expunerea la întreruperile fizice ale aprovizionării, dar nu a eliminat expunerea la șocurile de preț. Întreruperea aprovizionării cu gaz rusesc în 2021 și 2022 a scos la iveală riscurile asociate dependenței de un singur furnizor și de o infrastructură de conducte inflexibilă. Răspunsul UE, prezentat inițial în Planul REPowerEU și dezvoltat ulterior în foaia de parcurs pentru 2025, se bazează pe doi piloni: scăderea cererii de gaze și diversificarea aprovizionării, în principal prin orientarea către GNL.
Importurile de gaze rusești au scăzut drastic după criza energetică din 2022, ponderea Rusiei în cererea de gaze a UE scăzând de la 39% în 2021 la 12% în 2023. În 2024, UE a importat încă aproximativ 52 de miliarde de metri cubi de gaze rusești, reflectând atât amploarea transformării, cât și dificultatea de a elimina complet un furnizor atât de important. Ca urmare, cadrul pentru finalizarea eliminării treptate a devenit mai strict, incluzând o interdicție obligatorie, aplicată în etape, privind importurile de gaze rusești transportate prin conducte și de GNL până în noiembrie 2027.
Ghidul de punere în aplicare actualizat al Comisiei, emis după perturbările din Orientul Mijlociu din 2026, clarifică faptul că eliminarea treptată trebuie gestionată acum în condiții de ofertă limitată de GNL și de concurență intensificată pentru încărcături. În prezent, mai puțin de 10% din aprovizionarea cu gaze a UE este legată de fluxurile care trec prin Strâmtoarea Ormuz, însă prețurile TTF au crescut la aproximativ 60 de euro/MWh, mai mult decât dublul nivelurilor dinaintea crizei. În contrast, criza energetică din Rusia a implicat pierderea sau amenințarea pierderii a aproximativ 45% din consumul UE, dar prețurile medii între 1 octombrie 2021 și 31 octombrie 2023 au fost de aproximativ 90 €/MWh, de aproximativ trei ori mai mari decât nivelurile dinaintea crizei.
Perspectivele pentru independența energetică a UE rămân incerte. Comparând criza din Orientul Mijlociu cu cea energetică din Rusia, se sugerează că riscurile de aprovizionare relativ modeste pot produce efecte semnificative asupra prețurilor, chiar și atunci când oferta agregată rămâne suficientă. În acest sens, diversificarea a redus dependența bilaterală și riscurile de perturbări fizice acute, fără a elimina expunerea la riscurile de preț.
Comisia Europeană emite norme simplificate privind gazele înainte de interdicția rusească, recomandând statelor membre să reducă barierele administrative pentru importurile de GNL din afara Rusiei și să accelereze procedurile de autorizare pentru a evita agravarea presiunilor asupra prețurilor într-o perioadă de ofertă limitată. Aceste ajustări nu schimbă direcția eliminării treptate a gazelor rusești, ci demonstrează că, chiar și într-un sistem mai diversificat, perturbările continuă să se resimtă prin prețuri, în loc de deficite fizice.
Momentul actual este, de asemenea, relevant, deoarece UE intră în sezonul anual de umplere a depozitelor, nivelurile de stocare aflându-se la minimele ultimilor cinci ani. Operatorii sunt obligați să atingă 90% din capacitate înainte de venirea iernii, ceea ce crește cererea de încărcături spot (transport la cerere) și consolidează poziția de negociere a furnizorilor globali. Acest lucru nu implică un risc de deficit fizic, dar va amplifica probabil efectele asupra prețurilor.
Pe 26 martie, legislatorii UE au aprobat acordul comercial UE-SUA Turnberry, atașând o serie de condiții, după ce anterior îl consideraseră „dezechilibrat”. Poziția slabă de negociere a UE este evidentă în contextul acordului comercial obligatoriu de a achiziționa energie din SUA în valoare de 750 de miliarde de dolari până în 2028. Având în vedere că aprovizionarea cu energie din Orientul Mijlociu s-a dovedit vulnerabilă la întreruperi, UE depinde din ce în ce mai mult de SUA, care folosește această poziție pentru a obține condiții comerciale mai favorabile în alte sectoare.
În același timp, SUA a insistat pentru modificarea Regulamentului UE privind metanul și a Directivei privind diligența necesară în materie de sustenabilitate corporativă, argumentând că costurile de conformare vor afecta competitivitatea exporturilor. Acest lucru exercită presiune asupra UE pentru a-și concilia obiectivele de mediu și sociale cu prețul și securitatea aprovizionării sale cu energie.
Eliminarea treptată a gazului rusesc a modificat forma vulnerabilității în sistemul european de gaze, reducând expunerea față de un singur furnizor și îmbunătățind reziliența aprovizionării fizice. Totuși, dependența de piețele globale de GNL a lăsat UE expusă la o ofertă concentrată, la întreruperi de transport și la speculații de piață. Întrebarea centrală nu mai este doar cum să înlocuim gazul rusesc, ci cum un sistem organizat din ce în ce mai mult în jurul piețelor globale de GNL transmite șocurile către prețurile europene și, prin acestea, către competitivitatea industrială, inflație și economia în ansamblu. Criza energetică din Orientul Mijlociu din 2026 a întărit argumentele în favoarea legitimității și urgenței transformării sistemului energetic al Europei într-unul bazat pe surse regenerabile locale, curate, competitive și sigure.
