Dominic Fritz: DNA investighează echipa de la Primăria Timișoara
Fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat pe rețelele sociale că Direcția Națională Anticorupție (DNA) are un dosar în lucru care îi vizează pe mai mulți membri ai fostei sale echipe din primărie. Fritz susține că acuzația ar putea fi „abuz în serviciu”.
„Acum vin și după echipa mea. Se pare că este în lucru un dosar penal la DNA pentru mai mulți oameni din Primăria Timișoara, pentru o dispută contabilă cu Colterm de acum 5 ani, îmbrăcată în cuvântul ‘deturnare’. Doar că, la fel ca multe dosare politice care sunt la modă, nu a furat nimeni niciun ban. Acuzația pare să fie abuz în serviciu pentru obținerea unor foloase necuvenite în favoarea Municipiului Timișoara”, a scris Fritz.
El a explicat că, în iarna 2021/2022, Guvernul României a alocat fonduri orașelor cu sisteme de termoficare, iar Primăria Timișoara a primit 67 de milioane de lei, pe care i-a virat companiei municipale Colterm, conform legii. „Guvernul nu putea să vireze banii direct companiei, pentru că ar fi fost un ajutor ilegal de stat. La fel, Primăria poate să dea bani legal doar în cadrul contractului nostru de delegare a serviciului de termoficare, avizat de Consiliul Concurenței”, a adăugat el.
Fritz a menționat că Ministerul de Finanțe a confirmat în scris că banii pot fi virați doar în contul de „subvenții”. Colterm a încercat să primească banii ca un „transfer” suplimentar, în afara contractului existent. „DNA pare acum să zică că trebuia să facem altfel atunci. Sunt ferm convins că, dacă am fi făcut-o altfel, acum am avea un dosar penal pentru obținerea unor foloase necuvenite în favoarea Colterm și ajutor ilegal de stat”, a precizat Fritz.
Fritz consideră că acest dosar, dacă există, este „ridicol și revoltător”. El a subliniat că, atunci când DNA investighează funcționari care încearcă să-și facă treaba cu bună credință, în loc să se concentreze pe corupția reală, se subminează întreaga luptă anti-corupție în România.
„De când am devenit primar, Colterm a primit peste 1 miliard de lei subvenții din bugetul Timișoarei și am investit sute de milioane de lei în reabilitarea rețelei. Cu toate momentele dificile – neplata certificatelor din anul 2020, înainte să ajung primar, intrarea Colterm în insolvență și întreruperea serviciului pentru 5 zile în octombrie 2021 – sunt mândru că am reușit să ținem termia din Timișoara nu doar într-o funcționare bună, ci am găsit și soluții reale de salvare pentru viitor”, a concluzionat Fritz.