„Fjord”: un film care te provoacă să-ți explorezi empatia și deschiderea
Cea mai cutremurătoare scenă din „Fjord”, un nou film al regizorului român Cristian Mungiu, apare cam la o treime din durata filmului. Într-o secvență îndelungată, Lisbet, o creștină dintr-un mic oraș norvegian, primește vizita neașteptată a unor funcționari locali care suspectează cuplul că își maltratează copiii. Când Lisbet, interpretată de Renate Reinsve, își dă seama că vizitatorii intenționează să le ia copiii înainte ca ancheta să înceapă, ea trece printr-o gamă de emoții, de la șoc la furie și disperare. Filmată în stilul observațional caracteristic lui Mungiu, această scenă lasă spectatorii să judece singuri cine este victima și cine este agresorul.
Acest tip de ambiguitate constituie esența filmului „Fjord”, care a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Cannes și va fi lansat în cinematografele din SUA. Filmul ridică întrebarea: ar trebui ca statul să poată lua copiii din familie pe baza unor dovezi insuficiente de abuz? Răspunsul, conform lui Mungiu, depinde de „valorile cu care abordezi filmul”.
Regizorul, în vârstă de 58 de ani, a explicat că „Fjord” este o invitație „fără prejudecăți” pentru spectatori de a analiza propriile capacități de empatie și deschidere. Povestea se concentrează pe eforturile cuplului de a-și recupera copiii de la autoritățile norvegiene, complicată de probleme legate de apartenență și cultură. Lisbet este norvegiană, iar soțul ei, Mihai, interpretat de Sebastian Stan, este din România. Când Mihai recunoaște că, ocazional, le-a dat copiilor câte o palmă la fund, anchetatorii consideră asta o recunoaștere a abuzului, deși el susține că este o pedeapsă obișnuită în țara sa natală.
„Fjord” se bazează pe cazuri reale în care autoritățile norvegiene au luat copiii de lângă părinți acuzați de abuz. Mungiu a declarat că a dorit să exploreze modul în care societățile liberale tratează persoanele cu opinii mai puțin liberale. Filmul reflectă conflictul dintre un stat care se pretinde incluziv și o familie modelată de idealuri creștine conservatoare, ilustrând că imigranții „nu vin doar cu bagajele lor, ci vin și cu valorile lor culturale”.
Stan a subliniat autenticitatea personajelor românești create de Mungiu, iar Reinsve a recunoscut dificultatea filmării cadrelor lungi, caracteristice stilului regizoral. Mungiu a menționat că aceste cerințe tehnice necesită un număr mare de duble, iar editorul său, Mircea Olteanu, a evidențiat atenția regizorului la detalii.
Mungiu, născut în 1968 la Iași, a devenit inițial jurnalist înainte de a urma școala de film. După ce primul său lungmetraj, „Occident”, a fost proiectat la Cannes în 2002, a decis să rămână în România pentru a-și menține controlul asupra creației sale. El compară viața din România cu incendiul din 2015 dintr-un club de noapte din București, subliniind teama că copiii săi nu sunt suficient de puternici pentru a face față provocărilor societății.
În ceea ce privește polarizarea politică, Mungiu a afirmat că „Fjord” se concentrează pe explorarea limitelor libertății de exprimare, îngrijorându-se că mișcările progresiste au început să dicteze normele sociale. El a fost surprins de reacțiile negative la film, un critic afirmând că Mungiu a încercat să „găsească un echilibru” în abordarea sa.
În final, Mungiu a subliniat că filmul său reflectă tensiunile politice nerezolvate, având ca metaforă avalanșele care amenință să înghită comunitatea. „Există o a treia avalanșă”, a spus el, „cea care va veni în viețile noastre reale și va mătura totul în calea ei”.
