Fostul șef al Poliției din Eforie solicită reexaminarea dosarului după verdictul final de condamnare
După două hotărâri judecătorești contradictorii, ultima fiind decisivă, fostul comandant al Poliției Eforie, Gabriel Coteanu, a cerut revizuirea cauzei. El a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru fapte de corupție, fiind acuzat că, în perioada iulie – august 2019 și iulie – august 2020, ar fi primit sume de bani de la o persoană fără calitate specială, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, facilitând desfășurarea unor activități de comerț clandestin în stațiunea Eforie din județul Constanța.
Prima instanță l-a achitat pe Coteanu, stabilind că probele administrate nu erau suficiente și lăsau loc de îndoială. Judecătorii au menționat: „Analizând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, instanța reține că nu se poate constata dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există.” În urma apelului declarat de procurorii DNA, instanța a decis diferit, condamnându-l pe Coteanu la 5 ani de detenție pe data de 5 iunie a.c.
Având în vedere contradicțiile între cele două hotărâri și suspiciunile legate de o parte din materialul probator, Gabriel Coteanu a solicitat revizuirea cauzei. Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Constanța pe data de 20 august, primul termen fiind stabilit pentru 3 noiembrie. Rămâne de văzut care va fi răspunsul judecătorilor la solicitarea de revizuire.
Este de menționat că, în județul Constanța, au existat și alte persoane condamnate definitiv în sfera politico-administrativă care, ulterior, au scăpat de condamnări prin căi extraordinare de atac, precum primarii Valentin Vrabie și Liviu Negoiță.