Funcționari ai Primăriei Iași, chemați la audieri de procurorii DNA în cazul Păcura
Mai mulți angajați ai Primăriei Iași au fost audiați luni de procurorii DNA în dosarul referitor la dispariția unei cantități importante de păcură din depozitele CET Iași, în același dosar fiind cercetat și primarul Mihai Chirica.
Printre cei care au venit la sediul DNA Iași pentru a da declarații se numără purtătorul de cuvânt al Primăriei ieșene, Sebastian Buraga, dar și Alexandra Chirilă, consilier juridic al Primăriei. Sebastian Buraga a confirmat că este vorba despre Dosarul Păcura, însă nu știe de ce a fost chemat.
Pe 27 mai, procurorii DNA au efectuat percheziții în mai multe birouri din cadrul Primăriei Iași, fiind însoțiți de jandarmi. Potrivit unor surse judiciare, dosarul privește dispariția unei cantități importante de păcură din depozitele CET Iași.
Primarul Mihai Chirica a fost audiat pe 22 aprilie la sediul DNA Iași în același dosar, menționând că a fost întrebat dacă există o evidență a rezervei de păcură. La ieșirea din sediul DNA, el a declarat: „În calitate de primar”. Chirica a explicat că este vorba despre o „dilemă” legată de rezerva de stat, precizând că a oferit procurorilor toate detaliile necesare.
„Avem doar ce ni s-a pus la dispoziție de către ANRSPS (Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale). Urmează ca, prin expertizele pe care noi le-am făcut, să se lămurească și dumnealor”, a afirmat primarul.
Surse din cadrul anchetei susțin că ar fi vorba de câteva sute de tone de păcură aflate în stocurile CET Iași la rezervele de stat, care ar fi dispărut în urmă cu câțiva ani.