Horia Colibășanu a cucerit vârful Nanga Parbat pe 4 iulie!
Alpinistul român Horia Colibășanu a reușit să urce pe Nanga Parbat (8.125 metri) pe 4 iulie 2025, la ora 7.00, atingând astfel al unsprezecelea vârf de peste 8.000 de metri.
Expediția în Himalaya a debutat pe 6 iunie 2025 și s-a desfășurat în stilul caracteristic al alpinistului român, fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor.
Pe 19 iunie, Horia a ajuns pentru prima dată în tabăra 2 (la o altitudine de 6.100 m), apoi a coborât pentru refacere, urmând să revină în tabăra 2 după aclimatizare. Porțiunea între tabăra 1 și tabăra 2 este cunoscută ca fiind una dintre cele mai periculoase și expuse din întregul traseu. Aceasta este solicitantă fizic și tehnic, fiind adesea afectată de vânturi puternice și risc crescut de avalanșă, în funcție de condițiile meteo.
Tabăra 2 este amplasată, de regulă, între 5.800 și 6.100 m, pe o platformă relativ protejată, sub stâncările care marchează intrarea în zona superioară a peretelui.
Pe 29 iunie, Horia a început ascensiunea finală; pe 1 iulie a atins tabăra 3, la aproximativ 6.650 m, iar în 3 iulie a ajuns în tabăra 4 (7.100 m).
„Sunt în tabăra 4, la 7.100 de metri. Am ajuns acum vreo două ore, dar a durat ceva până am reușit să montez cortul și să mă hidratez. Vântul bate în rafale de 60-70 km/h, se oprește 3-4 minute, apoi începe din nou. Era cât pe ce să-mi zboare cortul în timp ce-l aranjam. Acum e bine ancorat, cu tot ce aveam, lopată, piolet. L-am instalat pe direcția vântului, să stea mai bine. Se pare că spre seară vântul s-ar mai liniști, plănuiesc să pornesc spre vârf în noaptea asta, dar nu o voi face până nu știu că pot reveni în siguranță”, a precizat Horia pe 3 iulie, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.
Din tabăra 4, Horia a pornit direct spre vârf și a reușit pe 4 iulie, la ora 7 dimineața (ora României), să atingă vârful Nanga Parbat, după nouă ore de urcuș.
„Vârf! Astăzi, 4 iulie, la ora 7.00, am ajuns pe Nanga Parbat (8.125 m). Un sentiment de profundă recunoștință după nouă ore de ascensiune. A fost o noapte lungă și grea. Vă mulțumesc pentru gândurile voastre de susținere!”, este mesajul postat pe pagina de socializare a lui Horia Colibășanu.
Nanga Parbat (8.126 m) este al nouălea vârf ca înălțime din lume și primul de la vest spre est din lanțul Himalaya. Renumit pentru peretele Rupal, care este una dintre cele mai abrupte fețe montane din lume (peste 4.500 m diferență de nivel), Nanga Parbat combină dificultăți tehnice majore cu riscuri obiective ridicate, precum avalanșe, seracuri instabile, vreme imprevizibilă și altitudine extremă.
Istoric, Nanga Parbat a fost unul dintre cei mai fatali optmiari în perioada de început a alpinismului în Himalaya. A fost urcat pentru prima dată în 1953 de Hermann Buhl, în stil solo, fără oxigen – o legendară ascensiune din istoria alpinismului.
Traseul clasic al Nanga Parbat (versantul Rupal) prezintă multe porțiuni foarte periculoase în care au murit zeci de alpiniști:
- Cornișa de gheață (între C2 și C3, aprox. 6.200–6.700 m): Un pasaj tehnic traversat adesea pe un fir de coardă fixă, pe un teren mixt (gheață, zăpadă, stâncă). Expus direct la căderi de seracuri și vânturi violente.
- Traverseul de sub Mazeno Ridge (în apropiere de C3): Zonă extrem de expusă, înclinație mare, pericol crescut de avalanșe.
- Peretele final de sub vârf (după C4, aprox. 7.400–8.100 m): Porțiune verticală, epuizantă, pe zăpadă instabilă și mixtă, adesea fără urme clare. Această zonă este cunoscută ca fiind una dintre cele mai periculoase ale muntelui, cu mai mult de 20 de alpiniști care au murit aici.
- Zona „Kinshofer” (între C1 și C2): O față abruptă de stâncă și gheață, cu ancore fixe vechi, frecvent expusă căderilor de pietre.
Aceste trasee sunt caracterizate prin expunere totală, traversări lungi cu diferențe mari de nivel, deseori în condiții de white-out sau furtună, fiind psihologic și fizic unele dintre cele mai solicitante secțiuni ale ascensiunii.
