Incident maritim grav în Marea Neagră
În urma unui incident maritim petrecut în afara apelor teritoriale ale României, o navă s-a scufundat în Marea Neagră, provocând 2 victime și 11 răniți. Autoritatea Navală Română a fost alertată în jurul orei 11:00, iar Serviciul MRCC Constanța a coordonat intervenția.
La fața locului, 3 marinari răniți au fost preluați de un elicopter al MAI, iar alți 8 membri ai echipajului, care se află în stare bună, au fost recuperați de navele de salvare mobilizate. În prezent, un singur marinar este încă dispărut, iar un trup neînsuflețit urmează să fie recuperat de pe o plută.
MRCC Constanța a solicitat intervenția ARSVOM și a mobilizat mai multe unități de intervenție, inclusiv nava „SAR APOLLO” din Sulina și „SAR ARTEMIS” din Dana 72, precum și nava „SAR ARES”.