Impactul taxelor pe hale și depozite asupra prețurilor materialelor
Impozitul local pe clădirile comerciale și logistice poate ajunge să coste marile depozite și magazine de materiale de construcții între 150.000 și 200.000 de euro pe an pentru o singură unitate, în funcție de oraș. Acest cost fix este transferat, etapizat, în prețul materialelor, influențând astfel factura constructorilor și a clienților care își construiesc o casă sau un bloc.
Impozitul pe clădiri este considerat un cost structural pentru retailul de materiale de construcții. Cosmin Răileanu, fondatorul unei platforme de comerț cu materiale de construcții, subliniază: „Nu îl poți evita, nu îl poți amâna și nu îl poți absorbi la infinit. El intră direct în prețul final al materialelor.”
Un cost mare, raportat la marje mici
Pentru clădirile comerciale și logistice mari, evaluate la zeci de milioane de euro, impozitul anual poate varia între 150.000 și 200.000 de euro. Deși acest cost pare marginal în raport cu cifra de afaceri, impactul devine semnificativ în contextul marjei comerciale. În retailul de volum, impozitul pe clădire reprezintă între 0,3% și 0,7% din adaosul comercial, ajungând în unele cazuri aproape de 1%. Într-o industrie cu marje mici și concurență ridicată, aceste costuri nu pot fi absorbite fără a afecta prețurile.
„Atunci când costurile fixe cresc pe întreg lanțul, de la depozitare la retail, ele nu dispar, ci se regăsesc în prețul final. De aceea, vorbim despre o presiune structurală asupra prețurilor,” explică Răileanu.
Un model construit pentru o altă epocă
Modelul clasic de distribuție a materialelor de construcții a fost conceput într-o perioadă în care spațiile comerciale erau mai ieftine, iar impozitele pe clădiri aveau un impact redus. Astăzi, mii de metri pătrați de depozite care nu adaugă valoare materialelor generează costuri constante, inclusiv impozite, utilități, întreținere, personal și logistică internă. Toate aceste cheltuieli sunt incluse, direct sau indirect, în prețul final.
„Impozitul pe clădiri pune presiune pe un model de business construit pentru o altă epocă. Sunt spații care nu adaugă valoare materialelor, dar adaugă costuri. Când aceste costuri cresc, ele nu pot fi absorbite, ci sunt transferate în preț,” adaugă Răileanu.
Pentru consumatori, fie că sunt persoane care își construiesc o casă sau dezvoltatori, diferența nu se vede în produs, ci în preț. Materialele sunt aceleași, însă costurile de transport de la fabrică la șantier devin mai mari.
O presiune care nu va dispărea
În contextul presiunii fiscale și al creșterii costurilor fixe, industria materialelor de construcții va fi nevoită să regândească structura lanțului de aprovizionare. „Nu vorbim despre dispariția magazinelor fizice, ci despre nevoia de a regândi lanțul prin care materialele ajung de la fabrică la șantier, într-o piață care a rămas mult prea tradițională,” concluzionează Răileanu.
Impozitul pe clădiri nu este cauza tuturor scumpirilor, dar reprezintă un factor care evidențiază limitele unui sistem costisitor, construit într-o perioadă cu condiții economice diferite. Efectul final continuă să fie resimțit de clientul final, în fiecare factură de materiale de construcții.
