Irineu Darău (USR) comentează discuția Bolojan – Tănăsescu
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău (USR), a declarat, luni seară, că întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președintele CCR, Simina Tănăsescu, nu a fost ascunsă, având în vedere că „s-a trecut pe lângă presă”. El a subliniat că în Parlament nu se pot ascunde întâlniri.
„Eu cred că a fost o coincidență nefericită. Pe de altă parte, trebuie remarcat un lucru și este factual. N-a fost o întâlnire ascunsă, eu înțeleg că s-a trecut pe lângă presă”, a declarat Irineu Darău, luni seară, la Euronews. Ministrul interimar al Economiei a precizat că în Parlament nu se pot ascunde astfel de întâlniri.
„Poate că situația n-a fost gestionată perfect, dar nu cred că în clădirea Parlamentului, din proprie experiență, poți să ascunzi vreo întâlnire. Deci cred că, dacă cineva vrea să se întâlnească pe ascuns, o făcea altfel. Apropo de măsură și dublă măsură, îmi amintesc foarte bine când doi judecători de la Curtea Constituțională intrau în biroul lui Ciolacu și atunci nu s-au cerut demisii și alte lucruri”, a adăugat Darău.
El a menționat că sediul CCR se află într-o aripă a Senatului. „Știu că sediul Curții Constituționale este într-o aripă a Senatului, lipită de Senat. În rest, sunt convins sau sper că cele două persoane implicate, premierul și doamna judecător, vor da răspunsurile potrivite”, a declarat Darău.
La sfârșitul săptămânii trecute, presa a relatat despre o întâlnire secretă a liderului PNL, premierul Ilie Bolojan, cu Simina Tănăsescu, președintele CCR, în biroul președintelui Senatului, liberalul Mircea Abrudean. Întâlnirea nu a fost anunțată oficial, iar speculațiile sugerează că o posibilă temă de discuție a fost Legea integrității, contestată de PNL și USR, dar și de președintele Nicușor Dan.
Simina Tănăsescu a respins „ferm și categoric” orice speculație privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curții în afara cadrului strict legal. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), Consiliul Superior al Magistraturii și președinții curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor din România au solicitat clarificarea „imediată și completă” a circumstanțelor în care a avut loc întrevederea dintre președintele CCR și premierul demis Ilie Bolojan.
Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis că întâlnirile președintelui Curții Constituționale cu reprezentanți ai autorității executive au ca obiect exclusiv aspecte care țin de buna organizare, administrare și desfășurare a activității instituției, în limitele competențelor prevăzute de lege.
Premierul Ilie Bolojan a avut, luni, prima reacție în ceea ce privește întâlnirea cu președintele CCR, Simina Tănăsescu: „De multe ori, se încearcă să se facă din țânțar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă.”