Medgidia: Toți cei implicați în scandalul de pe strada Silozului au fost eliberați
Toate cele șapte persoane din Medgidia reținute inițial sub acuzațiile de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma unui scandal pe strada Silozului, au fost puse în libertate. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au dispus ca cei șapte să fie plasați sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.
Probatoriul administrat în cauză a relevat că, în data de 02.10.2026, între orele 15:25 și 16:00, a avut loc o încăierare între inculpații V.E.D., Ș.C.A., Ș.C.E., M.C.C., M.A.B., M.G.A., M.A.R. Participanții din ambele tabere și-au adresat injurii și amenințări, au aruncat cu pietre unii spre ceilalți și au pulverizat substanțe iritant-lacrimogene. De asemenea, unii dintre inculpați au avut asupra lor obiecte contondente, cu care s-au îndreptat spre membrii taberei adverse.
În cadrul aceleași acțiuni, desfășurată în public și într-o zonă locuită, inculpații au adresat amenințări și injurii membrilor taberei adverse și au exercitat violențe, tulburând ordinea și liniștea publică. Această situație a necesitat intervenția organelor de poliție, care au folosit armamentul din dotare, precum și prezența unor echipaje suplimentare de poliție și jandarmerie.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă sunt etape reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, fără a înfrânge principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.