Ministrul Sănătății ajunge în Constanța
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, este așteptat să viziteze Constanța în perioada următoare, conform anunțului făcut de Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, în cadrul declarațiilor de la finalul ședinței ordinare din luna martie a CJC.
Potrivit lui Mitroi, vizita ministrului va avea ca obiectiv principal activitatea medicilor din zonă. „Îl sunasem pe ministrul Sănătății în seara în care am aflat că mama implicată în incendiul de la Topalu avea nevoie să fie transferată la București. Nu mi-a răspuns în seara respectivă, l-am sunat pe domnul Arafat, iar în maxim o oră a fost preluată mama, pentru că băiatul era la București. A doua zi dimineața m-a sunat domnul ministru Rogobete“, a explicat Florin Mitroi.
Acesta a continuat: „I-am explicat că îl sunasem pentru cazul de la Topalu, care se rezolvase între timp. Dumnealui mi-a spus astfel: «Domnule Mitroi, o să îmi fac timp săptămâna viitoare, o să vă sun să vin la Constanța, să vorbim, să vedem ce se întâmplă cu medicii aceia de acolo!»”.
Florin Mitroi a subliniat că îl așteaptă cu mare drag pe ministrul Sănătății și a menționat că urmează să îl contacteze din nou în zilele următoare pentru a stabili detalii despre vizita acestuia.