Momentul de răscruce al îmbătrânirii
Corpul uman nu îmbătrânește constant, ci cu diferite viteze în funcție de etapă. După copilărie, urmează un platou în care creșterea este rapidă, iar apoi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, îmbătrânirea se accelerează. Potrivit unui studiu recent, această accelerare a îmbătrânirii are loc de obicei în jurul vârstei de 50 de ani. După această vârstă, viteza cu care țesuturile și organele îmbătrânesc devine mai abruptă decât în deceniile anterioare.
Studiul, realizat de o echipă de cercetători de la Academia Chineză de Științe, a analizat modificările proteinelor din corpul uman pe o gamă largă de vârste adulte. Cercetătorii au dezvoltat ceasuri proteomice specifice țesuturilor, caracterizând traiectoriile îmbătrânirii la nivel de organ. Analiza a relevat că vasele de sânge sunt printre primele țesuturi care îmbătrânesc și sunt mai susceptibile la deteriorare.
Oamenii au o durată de viață remarcabil de lungă în comparație cu majoritatea mamiferelor, dar acest lucru vine cu costuri, printre care declinul funcției organelor și creșterea riscului de boli cronice. Pentru a înțelege mai bine aceste tipare de îmbătrânire, cercetătorii au studiat proteinele din diferite țesuturi, colectând probe de țesut de la 76 de donatori de organe cu vârste între 14 și 68 de ani, care au decedat din cauza unor traumatisme cranio-cerebrale accidentale.
Studii de acest tip au acoperit șapte sisteme ale organismului: cardiovascular (inimă și aortă), digestiv (ficat, pancreas și intestin), imunitar (splină și ganglion limfatic), endocrin (glanda suprarenală și țesut adipos), respirator (plămâni), tegumentar (piele) și musculo-scheletic (mușchi). De asemenea, au fost prelevate probe de sânge.
Cercetătorii au realizat un catalog al proteinelor găsite în aceste sisteme și au observat cum nivelurile acestora s-au modificat odată cu vârsta. Comparând descoperirile cu o bază de date de boli și gene asociate, au descoperit că expresiile a 48 de proteine legate de boli au crescut odată cu vârsta, incluzând afecțiuni cardiovasculare, fibroză tisulară, steatoză hepatică și tumori hepatice. Cele mai semnificative schimbări au fost identificate între vârstele de 45 și 55 de ani, când multe țesuturi suferă o remodelare proteomică substanțială, cele mai evidente modificări având loc la nivelul aortei.
Pentru a valida descoperirile, cercetătorii au izolat o proteină asociată cu îmbătrânirea din aortele șoarecilor și au injectat-o în șoareci tineri. Rezultatele au arătat că animalele tratate cu proteina prezentau performanțe fizice reduse, forță de prindere scăzută, rezistență diminuată și dificultăți în echilibru și coordonare. De asemenea, acestea aveau markeri proeminenți ai îmbătrânirii vasculare.
Studiile anterioare au indicat și alte vârfuri ale îmbătrânirii, în jurul vârstei de 44 de ani și din nou în jurul vârstei de 60 de ani. Noul rezultat sugerează că îmbătrânirea umană este un proces complex, etapizat, care implică diferite sisteme. Determinarea modului în care îmbătrânirea afectează anumite părți ale corpului în momente specifice ar putea ajuta la dezvoltarea de intervenții medicale pentru a facilita procesul.
Cercetătorii își propun să construiască un atlas proteomic cuprinzător, care să acopere 50 de ani din întregul proces de îmbătrânire umană, elucidând mecanismele din spatele organelor îmbătrânite și dezvăluind atât modele universale, cât și specifice țesuturilor. Aceste perspective pot facilita dezvoltarea de intervenții specifice pentru îmbătrânire și boli legate de vârstă, contribuind astfel la îmbunătățirea sănătății adulților în vârstă.
