Nicușor Dan compară o posibilă acțiune a României în Strâmtoarea Ormuz cu o situație deja cunoscută
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat joi despre o eventuală intervenție a României în Strâmtoarea Ormuz, o ipoteză discutată atât de ministrul Apărării, Radu Miruță, cât și de premierul Ilie Bolojan. Nicușor Dan a subliniat că se discută scenarii posibile și modul de răspuns pentru fiecare, asemănând situația cu Coaliția de Voință, grupul țărilor care s-au declarat disponibile să intervină în Ucraina după încetarea focului.
„Suntem cumva într-o situație similară cu cea din Coaliția de Voință. Suntem în pregătirea unei intervenții care se va întâmpla în momentul în care nu va mai exista război în zona respectivă. (…) Ca și la Coaliția de Voință, care s-a întrunit de un an și discută ce se va întâmpla în secunda în care va fi o încetare a focului, așa și acum, România este parte din aceste discuții care prevăd pentru fiecare dintre scenarii care este acțiunea comună a țărilor”, a declarat Nicușor Dan.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că România ar putea participa la misiuni de deminare pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistițiu în Orientul Mijlociu. „Acordul de principiu al României este să participăm la misiuni care țin de posibilitățile noastre pe zona de deminare, de exemplu, pe zona de supraveghere, dar asta după ce zona de conflict nu mai este într-o stare agresivă”, a precizat premierul.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a menționat că România analizează posibilitatea de a contribui la reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz, însă nu există în acest moment o decizie concretă privind trimiterea de militari sau echipamente. „România nu este sub nicio formă parte în conflictul de acolo. Mai multe țări au decis să analizeze care este modul prin care pot contribui la reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz, pentru că întreruperea traficului cu petrol influențează economic tot ce se întâmplă în restul lumii”, a adăugat Radu Miruță.
„Aceste țări urmează să se întrunească, cel mai probabil, pentru a analiza care sunt nevoile și pentru a vedea fiecare țară cum poate acoperi din aceste nevoi”, a concluzionat ministrul Apărării.