O adolescentă de 15 ani din Năvodari a dispărut
Astăzi, 9 octombrie, în jurul orei 10:00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Georgiana Ștefania Albu, de 15 ani, din orașul Năvodari.
Din primele verificări, s-a constatat că minora ar fi părăsit în mod voluntar domiciliul, fără a reveni până în prezent. Aceasta are 1,60 m înălțime, aproximativ 40 de kilograme și păr șaten cu șuvițe blonde.
Cetățenii care pot oferi informații referitoare la această persoană sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.