O bunică își redescoperă zâmbetul pe 1 octombrie, cu ajutorul echipei M&M Dental Team
Pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Vârstnicilor, echipa M&M Dental Team a avut onoarea de a ajuta o doamnă de vârsta a treia să își recupereze zâmbetul. Pacienta și-a dorit să zâmbească din nou și să poată mânca normal.
Dr. Cristian Mina a explicat că, deși fiecare intervenție prezintă un grad de dificultate, în cazul acestei paciente a fost necesară o augmentare osoasă, urmată de inserarea implanturilor. Intervenția a decurs fără probleme, iar pacienta a efectuat imediat după tratament o radiografie de control în cadrul clinicii, un avantaj semnificativ al M&M Dental Team, care oferă servicii de radiologie la fața locului, evitând astfel necesitatea unui drum suplimentar către o altă unitate.
În contextul vârstei pacientei, dr. Mina a subliniat importanța atenției sporite acordate gingiilor. Chiar dacă ar fi existat probleme gingivale, echipa M&M Dental Team dispune de tehnici moderne și soluții pentru adiția de gingie, asigurând astfel cele mai bune rezultate pentru pacienți.