O fiică solicită evacuarea fostei partenere a tatălui său, decedat, din locuința achiziționată înainte de căsătorie
O femeie a cerut evacuarea mamei vitrege dintr-o locuință, după ce părinții ei au decedat. C.A. C. s-a adresat Judecătoriei Medgidia cu o cerere de evacuare a lui B. M. C. din apartamentul părinților ei. B. M. C. este cea de-a doua soție a defunctului, însă imobilul a fost cumpărat de tatăl ei împreună cu prima soție, mama reclamantei.
Reclamanta susține că pârâta nu are dreptul să locuiască în apartamentul părinților ei după moartea soțului. În motivarea cererii, C.A. C. a arătat că imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei părinților, care au decedat în anii anteriori. Pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului, nu are niciun titlu locativ și nu îndeplinește condițiile legale pentru a invoca dreptul de locuire, întrucât nu a locuit efectiv în imobil împreună cu tatăl reclamantei.
De asemenea, pârâta nu a locuit efectiv în locuința respectivă, având o altă casă unde locuiește și unde și-a declarat domiciliul cu ocazia reînnoirii cărții de identitate după căsătoria cu tatăl reclamantei. Pe parcursul procedurii notariale, aceasta și-a declarat reședința și domiciliul în Topraisar.
Reclamanta a mai solicitat și anularea căsătoriei dintre B. M. C. și tatăl ei. Pârâta a susținut că a locuit în imobilul disputat, în calitate de soție a defunctului, și că, după decesul acestuia, a continuat să locuiească în imobil. Aceasta a afirmat că, până la partajarea averii succesorale, are dreptul de a locui în imobil și nu poate fi evacuată.
Reclamanta a contestat afirmațiile pârâtei, susținând că acestea nu corespund realității. Pârâta a cerut suspendarea judecării acțiunii de evacuare până la soluționarea procesului civil în care reclamanta a cerut anularea căsătoriei. Instanța a admis cererea de suspendare, dar reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, așteptându-se ca instanța să se pronunțe în zilele următoare.
Este important de menționat că apartamentul disputat a fost achiziționat de tatăl reclamantei în timpul căsătoriei cu mama sa, adică înainte de căsătoria cu cea de-a doua soție, fiind considerat bun personal dobândit înaintea căsătoriei.
