O furtună financiară de proporții mai mari decât cea din Asia anilor ’90 pândeste economiile de top
Lumea se află într-un teritoriu necunoscut în privința poverii datoriilor marilor economii. Șapte țări dezvoltate, denumite „D7”, au datorii ce depășesc PIB-ul lor anual, o situație fără precedent, mai ales în contextul ratelor mari ale dobânzilor. Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania și Japonia au datorii mai mari de 100% din PIB. Această combinație de datorii mari și rate ale dobânzilor ridicate ar putea duce la devalorizări monetare severe, asemănătoare cu crizele financiare din Asia și Rusia de la finalul anilor ’90, dar la o scară mult mai mare.
Grupul D7 s-a împrumutat masiv în timpul crizei financiare globale și în timpul pandemiei de Covid-19. De asemenea, Japonia se confruntă cu datorii mari de mai bine de un sfert de secol. Situația este acum considerată mai gravă decât a fost vreodată, datorită dependenței acestor economii de piețele globale de credit.
Raportul datorie/PIB nu a fost atât de mare nici în urma Marii crize economice din 1929-1933. Deprecierea monedei naționale poate face ca datoriile acumulate să pară mai mici în comparație cu veniturile fiscale actuale, oferind o soluție temporară ce evită politici complicate de reducere a cheltuielilor sau creștere a impozitelor.
Istoric, astfel de devalorizări au avut loc în momentul în care economiile majore se confruntau cu niveluri ridicate ale datoriilor: Franța în anii ’50, Marea Britanie în anii ’60 și Italia în anii ’90. Investitorii pot, de asemenea, să declanșeze un proces de devalorizare dacă anticipează o creștere rapidă a inflației sau un risc de neachitare a obligațiunilor de stat. Aceste evenimente se pot produce fără semne de avertizare și pot accelera rapid, lăsând guvernele în dificultate atunci când încearcă să-și refinanțeze datoriile.
Dacă o țară majoră devalorizează moneda, efectele se pot răspândi rapid și la alte economii. De exemplu, devalorizarea lirei sterline de către Marea Britanie în 1967 a determinat și alte țări, precum Spania, Portugalia și Irlanda, să acționeze similar pentru a-și proteja exportatorii. Dacă SUA ar devaloriza drastic dolarul, țări precum Canada, Mexic și China ar putea simți nevoia să facă la fel.
Crizele economice din Asia de Est în 1997 și din Rusia în 1998, care a dus la incapacitate de plată, au fost cauzate de deprecieri similare. Aceste evenimente au generat măsuri de austeritate severe, iar nivelul de trai a scăzut drastic. De exemplu, în Coreea de Sud, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu o treime între 1997 și 1998.
Prăbușirea monedelor a surprins piețele, iar investitorii nu au anticipat efectul de domino al unei astfel de crize. Aceste crize au contribuit la prăbușirea Long-Term Capital Management, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume la acea vreme. Acum, cu economiile implicate fiind mult mai mari, riscurile pentru giganți financiari sunt și mai mari.
În prezent, piețele rămân relativ liniștite, dar FMI se așteaptă ca presiunea asupra bugetelor de stat să crească, pe măsură ce tarifele comerciale continuă să limiteze creșterea economică globală. Experții din țările D7 avertizează cu privire la pericolul unei crize fiscale iminente. În absența unor planuri realiste pentru reducerea datoriilor, cum ar fi creșterea impozitelor sau reducerea cheltuielilor, țările D7 continuă să se afle pe un drum primejdios spre devalorizare.
