Justiția în Iran: O privire asupra dublei crime din Teheran și revoltă împotriva sistemului judiciar opresiv
Sistemul judiciar politizat din Iran joacă un rol central în nemulțumirea publică față de elita clericală a Republicii Islamice. În ultimele luni, mulți dintre cei mai apropiați aliați ai liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, au avut o moarte violentă. Uciderea a doi judecători proeminenți, Mohammad Moghiseh și Ali Razini, la începutul acestui an a atras mult mai puțină atenție decât asasinările comise de Israel asupra unor comandanți de rang înalt și oameni de știință din domeniul nuclear. Aceste crime sunt semnificative, deoarece au evidențiat o cauză majoră a nemulțumirii crescânde a populației din Iran.
Pe 18 ianuarie, Farshad Assadi, un angajat junior al Palatului de Justiție din Teheran, a împușcat mortal doi judecători de rang înalt. Un al treilea judecător, Hossein-Ali Nayeri, a murit pe 3 aprilie, oficial din cauza unor probleme de sănătate, dar inițial se specula că acesta era a treia țintă a lui Assadi. Motivele lui Assadi au variat de la teorii că ar fi un activist politic până la sugestii că era nemulțumit de salariul său. Acesta s-a sinucis înainte de a putea fi arestat, lăsând în urmă întrebări fără răspuns.
O națiune divizată
Justiția brutală și violentă din Iran simbolizează putreziciunea sistemului de guvernare. Conducerea Iranului trebuie să apere judecătorii, având în vedere că aceștia mențin unitatea Republicii Islamice. Şeful Curții Supreme, Mohammad Jafar Montazeri, a descris moartea judecătorilor ca fiind „prețul pe care îl plătește establishmentul pentru supraviețuirea sa”. Totuși, mulți iranieni, în special pe rețelele sociale, au lăudat acțiunile lui Assadi sub hashtag-ul „eroicul chelner de ceai”.
Khamenei a prezidat funeraliile celor doi judecători, exprimându-și compasiunea pentru aceștia. Însă, mulți iranieni au contestat „faptele bune” menționate, criticând lipsa de profesionalism a unei clase judiciare adesea slab educată. De exemplu, Atena Daemi, o activistă pentru drepturile civile, a fost judecată într-o audiere de 15 minute condusă de Moghiseh, care i-a pronunțat o pedeapsă de 14 ani de închisoare și a calificat-o drept „prostituată”.
Moghiseh și Razini au fost implicați în procesele de mare amploare ale disidenților, iar cei trei judecători au avut un rol activ în execuția în masă a prizonierilor politici din 1988. Criticile dure la adresa sistemului judiciar au fost intensificate după moartea judecătorilor, mulți iranieni exprimându-și bucuria față de aceste evenimente, considerându-le o răzbunare asupra unei „mașini de ucis” a Republicii Islamice.
Capturarea politică
Deși unii au cerut calm și au condamnat glorificarea violenței, reacția populară a evidențiat frustrarea față de eșecurile sistemului judiciar. Filmul iranian „Semințele smochinului sacru”, care abordează tema unui judecător corupt, subliniază problemele sistemului de guvernare, iar Iranul s-a clasat pe locul 151 în Indicele de Percepție a Corupției 2024 al Transparency International.
Atieh Babakhani, profesor asistent de drept, a subliniat că sistemul judiciar iranian nu este independent din punct de vedere politic, iar acțiunile judecătorilor încalcă legea. Arbitraritatea autorităților judiciare s-a evidențiat și în tratamentul persoanelor cu dublă cetățenie și jurnaliștilor arestați. În timpul tulburărilor din 2009, mai mulți corespondenți străini au fost reținuți, iar Iason Athanasiadis a fost arestat fără motive clare, fiind eliberat sub presiunea internațională.
Ana Diamond, cercetătoare la Universitatea Oxford, a fost închisă în Iran între 2014 și 2018, iar procurorul ei a fost Ebrahim Raisi, fostul președinte al Iranului. Diamond a descris condițiile de detenție ca fiind degradante și a subliniat metodele brutale prin care justiția iraniană își asigură condamnările. Milad Poureisa, un activist student, a fost condamnat la o pedeapsă severă fără a fi avut ocazia să-și prezinte apărarea, arătând astfel natura coruptă a sistemului de justiție.
Astfel, reacțiile populare la moartea judecătorilor subliniază tensiunea dintre un sistem judiciar opresiv și o societate în căutarea justiției.
