Securitatea și viața cotidiană: imaginea cozilor și a penuriei alimentare în România comunistă
Documente din arhivele fostei Securități arată amploarea penuriei alimentare din România anului 1980 și modul în care lipsa alimentelor genera nemulțumire în rândul populației. Rapoartele întocmite în județul Cluj descriu cozi de sute de persoane, magazine cu rafturi goale și oameni care își abandonau locurile de muncă pentru a cumpăra alimente atunci când „se băga” marfă.
„Dincolo de propaganda comunistă sunt mărturiile oamenilor care au trăit atunci și au experimentat direct umilințele cozilor nesfârșite și greutățile întâmpinate pentru a pune ceva de mâncare pe masă. Când lumea se trezea cu noaptea-n cap pentru a se așeza la cozi (fără a avea garanția că, după ore de așteptare, mai ‘prindea’ carne) și când muncitorii plecau neanunțat de la serviciu pentru că ‘s-a băgat’ ceva. Documentele prezentate demonstrează că, încă din 1980, penuria de alimente atinsese cote alarmante”, arată un raport al CNSAS.
Potrivit documentelor, situația era considerată alarmantă în 1980. La Dej, muncitorii din sectorul construcțiilor se plângeau de lipsa alimentelor din comerțul de stat și de prețurile ridicate din piețe. Un raport al Securității consemnează că oamenii ajunseseră să spună că un muncitor calificat trebuia să lucreze o oră pentru a cumpăra trei ardei.
Șase ore la coadă pentru gogoșari
Unul dintre rapoarte descrie o situație petrecută la Dej pe 30 septembrie 1980. După ce s-a aflat că la aprozar sosiseră gogoșari, muncitorii au lăsat lucrul și s-au dus să stea la coadă. „Din două echipe de zidari și una de dulgheri (…) nu a rămas la punctul de lucru niciun muncitor timp de aproape 6 ore”, notează documentul. Securitatea consemna că asemenea situații deveniseră obișnuite.
Rânduri de sute de persoane pentru carne
Documentele descriu și cozile formate pentru carne. Pe 16 octombrie 1980, la o măcelărie din Turda, oamenii începuseră să formeze rândul încă de la ora 7 dimineața. La ora 16.30, carnea încă nu fusese pusă în vânzare, iar rândul ajunsese la aproximativ 300 de persoane. Un profesor pensionar, împins afară din rând, a început să protesteze și să acuze conducerea comerțului că aduce carne „numai de momeală”. Gestionarul magazinului a încercat să calmeze spiritele, însă a fost huiduit.
La o altă măcelărie din centrul orașului, la ora 21, mai erau aproximativ 200 de persoane la coadă. Un responsabil local al forțelor de muncă declara că stătea la rând încă de la ora 16 și mai avea în față peste 100 de persoane, sperând să poată cumpăra cele două kilograme de carne care reprezentau limita pentru fiecare persoană.
Problemele de aprovizionare continuă
Un alt raport al Securității, din 22 octombrie 1980, arată că problemele de aprovizionare continuau la Dej. Documentul menționează lipsa zahărului, uleiului și făinii și relatează că în magazine se formau frecvent cozi, din care doar o parte dintre oameni reușeau să cumpere produsele căutate, ceilalți plecând nemulțumiți. Un localnic povestea că își trimisese soția să caute alimente, dar aceasta nu găsise nici carne, nici mezeluri.
Raportul consemna și prețurile practicate pe piață: trei lei pentru un ou, opt lei pentru un kilogram de ceapă și cinci lei pentru un kilogram de cartofi.
Țăranii veneau din alte județe după alimente
Documentele Securității arată că la Dej peste jumătate dintre persoanele care căutau anumite produse alimentare proveneau din mediul rural, inclusiv din localități aflate în județele Bistrița-Năsăud și Maramureș. Țăranii care veneau la piață cu produse agricole le vindeau la prețuri mai mari decât cele obținute prin cooperative. La cooperativa locală primeau doar aproximativ o treime din prețul pe care îl puteau obține pe piață. O altă problemă menționată era pâinea neagră, cumpărată în cantități mari pentru hrănirea animalelor.
Nemulțumirea ajunsese și în rapoartele Securității
Documentele arată că lipsa alimentelor nu era doar o problemă economică, ci devenise o sursă importantă de nemulțumire socială. Criticile la adresa regimului erau consemnate drept „comentarii tendențioase”. Un document reproduce mărturia unei femei din Dej, care descria viața cotidiană drept „numai un chin, o suferință, o luptă”. Femeia spunea că trebuia să stea la cozi pentru ouă și zahăr și că cea mai mare problemă era lipsa alimentelor pentru copiii săi.
Rapoartele consultate provin din fondurile arhivistice ale CNSAS și surprind, prin intermediul informatorilor și al corespondenței interceptate, realitatea aprovizionării în mai multe localități din județul Cluj în toamna anului 1980. Ele oferă o imagine foarte diferită de cea prezentată în propaganda oficială a regimului comunist.
