Singurătatea: o amenințare mai mare pentru sănătate decât izolarea socială
A fi singur și a te simți singur nu sunt același lucru, iar diferența poate avea efecte serioase asupra sănătății, conform unui studiu realizat de Universitatea Cornell. Deși cele două stări pot părea similare, cercetătorii subliniază că nu numărul de oameni din viața unei persoane contează cel mai mult, ci modul în care sunt percepute aceste relații.
Studiul, publicat în revista JAMA Network Open, a arătat că participanții care se simțeau mai singuri decât ar sugera situația lor socială aveau riscuri mai mari pentru sănătate. Coautorul studiului, Anthony Ong, profesor de psihologie și director al Human Health Labs de la Universitatea Cornell, a afirmat că majoritatea mesajelor de sănătate publică se concentrează pe extinderea rețelelor sociale, dar această cercetare arată că simpla conexiune nu spune întreaga poveste.
Efectele asupra sănătății
Izolarea socială și singurătatea reprezintă îngrijorări tot mai mari pentru sănătatea publică, având un impact negativ asupra sănătății mintale și fizice. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 16% dintre oameni, la nivel global, se confruntă cu singurătatea. Izolarea socială se referă la contact social limitat și participare redusă, în timp ce singurătatea este o experiență subiectivă de deconectare de ceilalți.
Echipa de cercetare a analizat diferența dintre izolarea socială obiectivă și sentimentul subiectiv de singurătate, numită „asimetrie socială”. Studiul, care a inclus 7.845 de adulți de peste 50 de ani din Anglia, a constatat că discrepanța dintre cele două este asociată cu un risc crescut de boală și deces. Persoanele care se simțeau mai singure decât ar indica situația lor socială, etichetate drept „vulnerabile social”, aveau un risc mai mare de mortalitate din toate cauzele, boli cardiovasculare și boală pulmonară obstructivă cronică.
În contrast, participanții izolați social, dar care nu se simțeau singuri, descriși ca „rezilienți social”, prezentau un risc redus sau inexistent pentru majoritatea problemelor de sănătate. Studiul a mai arătat că persoanele care erau atât izolate social, cât și se simțeau singure aveau un risc crescut de mortalitate.
Ong a subliniat că această asimetrie socială poate fi măsurată, ceea ce înseamnă că se pot identifica persoanele cu cel mai mare risc înainte ca efectele asupra sănătății să devină evidente.
Cercetări suplimentare
Un alt studiu, publicat în revista Nature Communications Psychology, a arătat că persoanele care se confruntă cu „singurătate cronică” sunt mai predispuse să perceapă interacțiunile viitoare ca fiind amenințătoare, ceea ce le determină să se retragă. Cercetarea a evidențiat că acest cerc vicios este mai puternic în cazul celor cu niveluri ridicate de singurătate cronică, făcându-l dificil de rupt.
Aceste rezultate sugerează că intervențiile trebuie să meargă dincolo de simpla extindere a rețelei sociale, având în vedere condițiile structurale care generează singurătatea și dinamicile perceptive și comportamentale care o mențin.
Abordarea singurătății în medicină
Conform OMS, una din cinci vizite la medicul de familie este cauzată de probleme care nu pot fi tratate strict medical, precum izolarea socială, singurătatea sau dificultățile financiare. Ca răspuns, unii medici au început să utilizeze așa-numita „prescriere socială”, care include activități non-medicale ce îmbunătățesc starea de bine a pacienților, cum ar fi plimbările în grup, voluntariatul sau cluburile de grădinărit.
Prin conectarea serviciilor de sănătate cu resursele comunitare, prescrierea socială își propune să îmbunătățească sănătatea populației, să reducă inegalitățile și să diminueze presiunea asupra sistemelor medicale suprasolicitate. Regatul Unit a fost prima țară care a integrat această practică în politica națională de sănătate, cu peste un milion de persoane direcționate anual către aceste servicii.
Începând din martie 2026, Academia Națională pentru Prescriere Socială din Regatul Unit (NASP) va deveni Centru Colaborator al OMS pentru politici și dezvoltare în domeniul prescrierii sociale, oferind sprijin statelor membre OMS pentru implementarea acestor politici la nivel național.
