Sorin Grindeanu, la cârma Guvernului „Scuze și Regrete”
Eurodeputatul PNL, Siegfried Mureșan, a lansat un atac dur la adresa șefului PSD, Sorin Grindeanu. Mureșan, fostă propunere pentru funcția de premier, a declarat că Grindeanu și miniștrii PSD oferă scuze în loc de soluții pentru problemele cu care se confruntă România.
„Sorin Grindeanu conduce Guvernul „Scuze și Regrete”. Nu trece o zi fără ca Sorin Grindeanu, premierul de facto al României, și miniștrii săi să le prezinte românilor câte o scuză sau câte un regret pentru că nu reușesc să-și îndeplinească promisiunile de a crește salariile și pensiile și de a reduce TVA și alte taxe”, a scris Mureșan pe rețelele sociale.
Într-o recentă declarație, Grindeanu a regretat că a depus prea târziu moțiunea de cenzură, afirmând că lucrurile ar fi stat diferit dacă aceasta ar fi fost depusă mai devreme. Mureșan consideră că această scuză este falsă, precizând că moțiunea a fost depusă exact când PSD și clientela de partid au evaluat că prețul plătit pentru ca Ilie Bolojan să scape țara de deficitul generat de Guvernul Ciolacu era prea mare.
„Moțiunea de cenzură a fost depusă pentru a scăpa de Ilie Bolojan, nu pentru ca PSD să preia funcția de prim-ministru”, a afirmat Mureșan, adăugând că planul PSD a fost mereu clar: să rupă PNL, astfel încât o parte din partid să-și asume guvernarea cu PSD și cu un alt premier liberal.
Mureșan a subliniat că PSD a încercat să scape de măsurile lui Ilie Bolojan de a reduce banii destinați clientelei de partid, dar planul nu a funcționat, iar PNL a rămas unit. Ca urmare, PSD a fost nevoit să-și asume conducerea guvernării după moțiunea pe care au depus-o ei înșiși.
„Faptul că nu poți crește peste noapte cheltuielile nu este o noutate. Sorin Grindeanu știa acest lucru. Guvernul Bolojan a reușit să înjumătățească deficitul de 9% lăsat de Guvernul Ciolacu”, a spus Mureșan. El a adăugat că nu este posibil să se crească brusc cheltuielile în 2026, după un deficit de 9% generat în 2024, care ar putea duce România la retrogradarea în categoria „junk”, la blocarea fondurilor europene și la pierderea credibilității pe piețele internaționale.
Ministrul de Finanțe din Guvernul PSD a declarat partenerilor europeni de la Bruxelles că va continua măsurile de reducere a deficitului și de consolidare fiscală. Mureșan a încheiat cu un mesaj clar: „Domnului Sorin Grindeanu îi urăm mai puține regrete și mai multă guvernare.”