Traian Băsescu contestă planul PNL de a apela la CCR
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că liberalii nu vor reuși să obțină nimic de la Curtea Constituțională (CCR) în legătură cu dizolvarea Parlamentului, subliniind că acest atribut aparține exclusiv președintelui. Băsescu a adăugat că nu exclude posibilitatea unor noi nominalizări de premier, având în vedere că Guvernul Mureșan are doar 1% șanse să treacă de votul Parlamentului.
Într-o intervenție la B1 TV, Băsescu a comentat intenția PNL de a sesiza CCR dacă președintele Nicușor Dan nu inițiază procedura de alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu obține votul favorabil. „Nu pot să obțină nimic prin Curtea Constituțională, pentru că, în Constituție, dizolvarea Parlamentului este un atribut unic al președintelui. Nu poate fi substituit de nimic altceva, nici de judecătorii Curții Constituționale”, a afirmat el.
„Cum îl dizolvați? Că numai președintele poate să-l dizolve. Ca să ajungi la anticipate, trebuie să dizolvi Parlamentul, or acest lucru nu poate fi făcut decât de președinte”, a adăugat Băsescu.
Fostul șef de stat a precizat că nu este un susținător necondiționat al alegerilor anticipate, dar a subliniat că, dacă situația va continua, va fi necesară o soluție care să implice întoarcerea la votul popular. „Dacă joaca va continua tot așa, nu reușim să facem o majoritate, va trebui, până la urmă, ruptă pisica și mergem la popor, că nu avem altă soluție”, a declarat el.
Băsescu a estimat că, după această încercare, ar putea apărea o soluție definitivă: „Poate, după această tentativă, se va găsi o soluție definitivă. Atenție, eu nu spun… 1% sunt șanse să treacă Guvernul Mureșan. Doar 1%, 99% sunt șanse să nu treacă.”
Vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru, a afirmat că liberalii sunt pregătiți să depună o sesizare la CCR, în cazul în care Guvernul Mureșan este respins în Parlament și președintele Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate. Muraru a subliniat că, atunci când Parlamentul nu mai poate oferi un Guvern, soluția democratică este întoarcerea la popor, nu inventarea „la nesfârșit” a unor formule politice.