Un nou rond va prinde viață pe strada Cumpenei din Constanța
Un nou sens giratoriu va fi amenajat în Constanța, la intersecția străzii Cumpenei cu strada Spiru Haret. Această zonă se confruntă frecvent cu blocaje în trafic.
Sensul giratoriu va fi unul provizoriu, realizat din parapeți lestabili. Conform Primăriei Constanța, lucrările sunt programate pentru această săptămână, în funcție de condițiile meteorologice.
Decizia a fost aprobată de Comisia de Circulație, ca răspuns la solicitările participanților la trafic, și a primit avizul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier.
Modificarea circulației are ca scop reducerea blocajelor care se formează în intersecție, în special în cazul autovehiculelor care virează la stânga de pe strada Cumpenei către strada Spiru Haret și Aleea Pelicanului.
Amenajarea sensului giratoriu vizează fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere în zonă.