Un polițist din Medgidia, plasat sub supraveghere judiciară și obligat să poarte o brățară electronică
Tânărul polițist din Medgidia, în vârstă de 22 de ani, acuzat de întreținerea de relații sexuale cu o minoră de 16 ani, a scăpat de arest la domiciliu. Dosarul este instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța, în colaborare cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanța.
Acesta este suspectat de viol săvârșit asupra unui minor, cu un număr nedeterminat de acte materiale comise în perioada septembrie 2024 – 31 mai 2025, și de pornografie infantilă, cu un număr nedeterminat de acte materiale comise în perioada 2024-2026. La data de 2 octombrie 2026, Tribunalul Constanța a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Pe durata controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat; să informeze judecătorul de cameră preliminară despre schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lui, conform programului de supraveghere. De asemenea, conform art. 215 alin. 2 lit. a), c) și d) din Codul de procedură penală, inculpatul Pătru Robert-Victoraș are obligația de a nu depăși limita teritorială a României fără încuviințarea prealabilă a judecătorului, să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și să nu comunice direct sau indirect cu persoana vătămată.
Hotărârea Tribunalului Constanța nu este definitivă. Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2024 – mai 2025, polițistul a întreținut acte și raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră, cunoscând că aceasta avea 15 ani. În acest context, el ar fi realizat filmări în care victima apare în ipostaze sexuale explicite, stocând aceste imagini în telefonul mobil și distribuindu-le către persoana vătămată.
Dosarul penal a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța. Trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale, fără a afecta principiul prezumției de nevinovăție.