Disputele legate de tranzacțiile imobiliare din anii ’90
În anii 1990, după căderea regimului comunist, majoritatea tranzacțiilor cu terenuri au fost realizate informal, pe bază de chitanță, necesitând doar prezența unui martor. O nouă reglementare a dus la o practică extinsă de cumpărare a terenurilor extravilane fără autentificarea actelor la notar. Această situație a generat numeroase litigii civile în prezent, moștenitorii contestând validitatea acestor tranzacții.
Un act de vânzare-cumpărare întocmit în anii ’90 pe baza unei chitanțe de mână, semnat în prezența unui martor, nu poate fi considerat titlu de proprietate în absența autentificării notariale. Deși, în practică, astfel de tranzacții au fost acceptate de-a lungul timpului, acestea pot fi contestate de moștenitori, mai ales dacă nu au fost redactate și alte acte necesare pentru transferul proprietății imobiliare.
Valabilitatea actelor de vânzare-cumpărare din perioada anilor 1990
Vânzările realizate fără notar și fără înregistrare oficială nu conferă un drept real opozabil față de terți. Instanțele pot evalua circumstanțe precum existența chitanței, credibilitatea martorului și durata posesiei, având în vedere dreptul de moștenire. Totuși, absența unui act de vânzare-cumpărare în formă autentică prezintă un risc ridicat de pierdere a dreptului de proprietate.
Vânzarea terenurilor în diviziune: Impactul asupra moștenitorilor
În cazul în care terenul se află în diviziune, orice vânzare este nulă de drept atâta timp cât niciunul dintre moștenitori nu deține un drept exclusiv asupra unei părți individualizate. Chiar dacă este semnată o chitanță și prețul este achitat, cumpărătorul nu dobândește dreptul de proprietate legal asupra terenului. O astfel de vânzare, realizată fără acordul tuturor coindivizarilor și fără actele necesare, poate fi anulată printr-o acțiune în instanță.
Ilegalitatea vânzării fără înregistrare oficială la notar
Deținătorul de chitanță poate încerca să probeze buna-credință, posesia de lungă durată și existența unui martor, dar fără un act de vânzare-cumpărare autentificat de notar, probarea dreptului de proprietate devine mult mai dificilă. Dacă nu se poate demonstra existența unui acord real între proprietari sau moștenitori, instanțele pot considera vânzarea nulă absolut.
În absența unui act de succesiune clar și fără dezbaterea succesiunii complete, cazurile rămân complexe și riscante. Tranzacțiile imobiliare realizate prin chitanță de mână în anii ’90 nu trebuie ignorate sau tratate superficial, având în vedere problemele juridice complexe pe care le generează. În concluzie, tranzacțiile informale din anii 1990 continuă să genereze litigii civile, iar lipsa unui act de succesiune valid și nerespectarea procedurilor de revocare sau partaj prezintă un risc real de pierdere a terenului.